Să sistăm sau nu transportul public? Este dilema abordată în ședința de Guvern din seara zilei de 16 martie. „Nu putem bloca transportul, dar nu putem lăsa situația așa cum este”, a menționat premierul Ion Chicu. Într-un final, s-a dispus ca fiecare instituție de stat să cheme la muncă doar minimul necesar de angajați.
„Suntem conștienți că transportul public e mediul prielnic pentru răspândirea acestui virus. Dacă sistăm – paralizăm activitatea, în special în Chișinău și Bălți. Nu putem bloca transportul, dar nu putem lăsa situația așa cum este. Pe parcursul următoarelor ore să întreprindeți măsuri ca doar strictul necesar de personal să fie la serviciu. Nu trebuie să vină decât o persoană-două la instituțiile de educație. Începând de mâine să stea acasă toți. Exact așa în toate structurile pe care le avem – minimul necesar la serviciu. Organizați-vă astfel activitatea, ca să nu avem flux de pasageri în transportul public, cel puțin generat de autoritățile bugetare”, a declarat Ion Chicu.
Amintim că, pe 16 martie, președintele Igor Dodon a cerut Guvernului să instituie starea de urgență. Inițiativa a fost aprobată, la scurt timp, de Cabinetul de miniștri. Proiectul a fost transmis spre votare Parlamentului.
Menționăm că, până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 29 de cazuri de coronavirus:
1 – 7 martie – O femeie de 48 de ani, care venea acasă din Italia, a fost luată în stare gravă de la Aeroportul Internațional Chișinău.
2 – 10 martie – Un bărbat din sudul țării, în vârstă de 60 de ani, după o vizită de trei săptămâni în Italia, a ajuns pe mâna medicilor în stare de gravitate medie.
3 – 10 martie – O femeie de 60 de ani, revenită din Italia, a ajuns în stare de gravitate medie la spital, după ce a ignorat primele sfaturi ale medicilor și s-a autotratat acasă.
4 – 11 martie – Cel de-al patrulea caz a fost înregistrat la o tânără. Și aceasta a venit în țară din Italia, cu un autocar, fiind preluată de medici direct de la punctul de trecere a frontierei.
5, 6 – 12 martie – Au fost confirmate alte două cazuri. Ministerul Sănătății a refuzat să ofere informații despre sexul, vârsta persoanei sau regiunea de trai. Singurele precizări au fost că starea de sănătate a persoanelor este de gravitate medie și că ambele au venit din Italia.
7,8 – 13 martie – Încă două persoane adulte au fost testate pozitiv. În ambele cazuri e vorba de importul infecției. „Nu avem răspândire locală”, au dat asigurări autoritățile.
9-12 - 14 martie - Încă patru cazuri confirmate de coronavirus. În premieră, sunt înregistrate primele două cazuri de transmitere locală a infecției de coronavirus.
12-23 - 15 martie - Au fost confirmate 11 cazuri noi de COVID-19. Printre persoanele infectate se numără un copil.
* 16 martie - Autoritățile au anunțat că o persoană a fost tratată de coronavirus.
24-29 - 16 martie - Au fost anunțate șase cazuri noi confirmate de laborator: două de import, fiind vorba de persoane revenite din Marea Britanie, iar patru - de transmitere locală. Totodată s-a menționat că s-a agravat starea primei persoane infectate cu Covid-19, de la Spitalul Republican.