Atelierele se reprofilează: La Sîngerei, croitoresele au început să coase măști

Atelierele se reprofilează: La Sîngerei, croitoresele au început să coase măști
Captură video

Au renunțat la articole vestimentare și au început să coase măști de protecție. Este vorba despre câțiva agenți economici din nordul Republicii Moldova, care confecționează la comandă măști din material ecologic. Asta în condițiile în care, în farmacii nu găsești nici zare de măști. Agenții economici cu greu fac față solicitărilor, scrie nordnews.md.

Lidia Bârsanu, din orașul Sîngerei, a început să confecționeze măști de protecție acum câteva zile. Cu greu a luat această decizie, de frică să nu fie blamată de oameni că s-ar îmbogăți pe seama coronavirusului. După ce administrația Spitalului Raional Sîngerei i-a solicitat ajutorul, femeia nu a mai stat pe gânduri. Ideea a venit după o discuție cu farmacista din regiune.

„Când am văzut că spitalul nu are măști și putem fi de folos în această situație, m-am gândit că este bine să ne apucăm. Acesta este aportul nostru în societate”, a spus Lidia Bârsanu.

Medicii de la Spitalului Raional Sîngerei le-au ajutat pe cusutorese să modeleze măștile și totodată au solicitat 1500 de bucăți. Acestea sunt dotate cu buzunar în care este introdus filtrul, fie din tifon, fie din șervețel de unică folosință. Măștile se folosesc timp de două ore, apoi se spală pentru reutilizare.

Femeile care activează în atelier spun că fac față solicitărilor cu greu. Locuitorii orășelului Sîngerei, spre exemplu, solicită câte 10-15 măști. Pentru aceasta, croitoresele muncesc și duminica. Prețul unei măști de protecție din bumbac variază între opt și 20 de lei.

Urmăriți reportajul video pe nordnews.md.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Exportul de măști, mănuși medicale și de dezinfectante a fost interzis de Guvern

Exportul de măști, mănuși medicale și de dezinfectante a fost interzis de Guvern

Măștile medicale, mănușile și dezinfectantele nu vor mai avea prețuri speculative. Decizia Guvernului

Măștile medicale, mănușile și dezinfectantele nu vor mai avea prețuri speculative. Decizia Guvernului

AMDM dă asigurări că farmaciile din țară dispun de măști de protecție. Prețul variază în funcție de calitate

AMDM dă asigurări că farmaciile din țară dispun de măști de protecție. Prețul variază în funcție de calitate

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Spînu admite că Tauber ar putea fi scoasă din cursa pentru Bălți: „Dacă se vor prezenta probe că a fost o campanie finanțată ilegal, atunci nu m-ar surprinde”
  • 2
    Vârsta de pensionare va fi majorată. După două ore de dezbateri, deputații au votat proiectul de lege
  • 3
    Ultima oră! Oamenii legii au descins cu percheziții la un ex-director al SA „Moldtelecom”
  • 4
    Loteria Națională și Metalferos, două companii ale statului cu venituri de câte 1 miliard de lei în primul semestru al 2021
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.