Cum motivează premierul Ion Chicu necesitatea de a declara stare de urgență pentru 60 de zile

Cum motivează premierul Ion Chicu necesitatea de a declara stare de urgență pentru 60 de zile


Surpriză astăzi în plenul Parlamentului. În momentul în care a venit să ceară plenului decretarea stării de urgență în stat, legată de COVID-19, premierul Ion Chicu a cerut ca această să dureze 60 de zile în loc de 30, așa cum s-a anunțat luni la Guvern. Decizia a trezit nemulțumirea mai mult deputați.

Deputatul P. Șor, Denis Ulanov, l-a întrebat pe Chicu de ce s-a extins termenul. „Nu înțelegem, peste noapte apare termenul de 60 de zile. În baza a ce s-a făcut acest lucru? Cum s-au transformat 30 de zile în 60 și cine a propus asta?”, a întrebat Ulanov.

„Sper să nu fie 60 de zile. Noi am discutat cu membrii Guvernului aseară, am estimat riscurile și am convenit să solicităm 60 de zile. Situația poate evolua foarte rapid. Nu aș vrea să ajungem în situația când Guvernul nu are la cine se adresa pentru extinderea termenului. Dacă pericolul dispare, sunt primul în parlament ca să ridic starea de urgență”, a explicat Chicu.

„Nu era nici un motiv pentru extinderea termenului. Vi s-au prezentat alte informații? Ședința s-a transmis online”, a punctat Ulanov. „Am răspuns deja la întrebarea dvs”, a răspuns Chicu.

Ulterior, și deputați din PPDA s-au întrebat dacă măsura e necesară. Deputatul Dinu Plângău a spus că îi este frică dacă statul nu se va schimba spre rău în 60 de zile. „Nu vă fie frică”, a spus scurt Chicu. 

Amendamentul lui Plângău, care prevederea revenirea la termenul de 30 de zile, a fost supus votului, însă nu a fost susținut de majoritatea parlamentară.

„De ce a crescut termenul? Îmi apare suspiciunea: ce se pregătește? De ce să votăm orbește? Mă tem să nu fie un stat polițienesc din care ne vom reveni mai greu”, a spus și vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari.

Amintim că deși ieri în ședința de Guvern, ministrul Justiției Fadei Nagacevschi declara că perioada care se propune Parlamentului pentru a fi declarată stare de urgență va fi de 30 de zile, astăzi am aflat că în document e menționat că țara noastră ar urma să se afle în stare de urgență timp de 60 de zile

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format. Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor.

Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi. Sprijină AGORA astăzi cu doar 48 de lei lunar. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Așa zisa administrație de la Tiraspol a decretat stare de urgență în regiune

Așa zisa administrație de la Tiraspol a decretat stare de urgență în regiune

Una declară, alta scrie în decizie! Cum durata stării de urgență a crescut peste noapte de la 30 la 60 de zile (FOTO, VIDEO)

Una declară, alta scrie în decizie! Cum durata stării de urgență a crescut peste noapte de la 30 la 60 de zile (FOTO, VIDEO)

Republica Moldova va intra în stare de urgență

Republica Moldova va intra în stare de urgență

Advertoriale
Președintele MAIB, Serghei Cebotari, își încheie activitatea

Președintele MAIB, Serghei Cebotari, își încheie activitatea

Mașină explodată pe străzile capitalei. O echipă de mascați a ciuruit cu gloanțe automobilul. Imagini filmate de trecători

Mașină explodată pe străzile capitalei. O echipă de mascați a ciuruit cu gloanțe automobilul. Imagini filmate de trecători

Mergi în vacanță, fără să ieși din țară! La Florești găsești o zonă de agrement cu toate serviciile incluse (FOTO)

Mergi în vacanță, fără să ieși din țară! La Florești găsești o zonă de agrement cu toate serviciile incluse (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Cu spirt, solvenți sau diluanți? În ce ape politice se poate autodizolva Parlamentul moldovenesc? (AUDIO)
    Podcastul „Bilet în Parlament”: Cu spirt, solvenți sau diluanți? În ce ape politice se poate autodizolva Parlamentul moldovenesc? (AUDIO)
  • Lilian Guzun, despre Iute Credit, motivarea angajaților, revenirea în R. Moldova și dezvoltarea unei afaceri în domeniul creditării | Nota de Plată (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: „Cum te cheamă? Borș de zeamă!”. Despre denumiri de partide și formațiuni absurde, pe fundalul comediei Pro/Pentru Moldova
  • Sergiu Gălușcă, despre Domaine la Prut, tendințele în vinificație, investițiile europene și antreprenoriat | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Colindăm de la Mircea Druc până la Ion Chicu. O „chicat” al 20-lea Guvern și le pomenim pe toate celelalte (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • „Au fost și au zis că o să fie bine și bine a fost”. Timp de 100 de zile medicii au...
  • #BĂDBOI de Bobotează! Emilian Crețu l-a parodiat pe bărbatul care și-a înecat autoturismul...
Cele mai populare
  • 1
    Usatîi: „Socialiștii pregătesc o schemă foarte murdară. Planifică să cumpere una din cele mai mari rețele de farmacii din Moldova”
  • 2
    Cea mai mare fabrică de sortare a deșeurilor din Moldova își sistează activitatea. Peste 200 de persoane își vor pierde locul de muncă
  • 3
    La plecare, Dodon și-a luat și jucăriile. Setul de birotică din biroul președintelui a ajuns la sediul PSRM (VIDEO)
  • 4
    Maia Sandu nu va desemna un prim-ministru în această săptămână: „Urmează să vin cu următorul pas pe care îl consider corect”
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.