Fără trimiteri poștale pe timp de epidemie. Care va fi soarta coletelor ajunse deja în țară

Fără trimiteri poștale pe timp de epidemie. Care va fi soarta coletelor ajunse deja în țară

Poșta Moldovei a anunțat că își suspendă serviciul de „Expres Mail Service (EMS), colete și scrisori”. Astfel, cetățenii nu vor putea recepționa și nici expedia trimiteri poștale.

Într-un anunț publicat pe Facebook, Poșta Moldovei a menționat că toate scrisorile și coletele acumulate vor fi stocate în depozite pe o perioadă nedeterminată de timp. Instituția a precizat că va reveni cu informații suplimentare.

Între timp, Direcția municipală de poliție a anunțat deja că, în urma acestor măsuri, nu va putea expedia cetățenilor răspunsuri la petițiile și cererile lor. Astfel, s-a hotărât ca toate adresările să fie examinate în termeni legali, iar deciziile adoptate să fie aduse la cunoștință prin e-mail sau la telefon.

Amintim că, pe 17 martie, Parlamentul a votat instituirea stării de urgență pentru 60 de zile. Până în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate 29 de infectări cu noul tip de coronavirus.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Așteptați colete de pe AliExpress? Poșta Moldovei spune cum prelucrează coletele din China

Așteptați colete de pe AliExpress? Poșta Moldovei spune cum prelucrează coletele din China

Starea de urgență în stat, pentru o perioadă de 60 de zile, a fost votată de Parlament

Starea de urgență în stat, pentru o perioadă de 60 de zile, a fost votată de Parlament

46 de persoane din R. Moldova sunt suspecte la coronavirus

46 de persoane din R. Moldova sunt suspecte la coronavirus

Advertoriale
Bogdan Spuză a fost desemnat noul CEO al OTP Bank Moldova

Bogdan Spuză a fost desemnat noul CEO al OTP Bank Moldova

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta
  • 2
    Republica Moldova se află pe locul 87 în lume, după cota utilizatorilor de criptomonede. Câți utilizatori sunt
  • 3
    Acuzat de trădare de patrie și cu averea sechestrată, ex-președintele ucrainean Petro Poroșenko a revenit în Ucraina
  • 4
    Municipiul Chișinău este, de luni, sub Cod Roșu de COVID-19. Ce restricții vor fi impuse
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.