Au fost aplicate amenzi de 800.000 de lei, pentru nerespectarea regulilor privind combaterea epidemiei cu coronavirus

Au fost aplicate amenzi de 800.000 de lei, pentru nerespectarea regulilor privind combaterea epidemiei cu coronavirus

Amenzi de 800.000 de lei pentru agenții economici și cetățenii, care nu au respectat regulile de combatere a epidemiei cu coronavirus. Mai exact, din momentul intrării în vigoare a sancțiunilor în acest scop, oamenii legii au întocmit 38 de procese verbale, dintre care 30 au fost pentru antreprenori, iar cinci pentru persoanele fizice. 

Polițiștii anunță că în colaborare cu administrația publică locală vor verifica agenții economici și se vor asigura dacă aceștia au sistat sau nu activitatea conform cerințelor autorităților, iar cei care nu se vor conforma se vor alege cu amenzi.

La fel, se va monitoriza fluxul de pasageri și se va verifica, dacă se respectă restricționarea numărului persoanelor transportate. În localitățile în care a fost declarată stare de carantină sunt instalate posturi de restricționare a transportului rutier.

Oamenii legii atenționează că măsurile de prevenire și combatere a virusului Covid-19 vor fi intensificate în funcție de gradul crizei, cu cât mai mari vor fi riscurile, cu atât mai stricte vor fi măsurile impuse de Stat.

Astfel, angajații MAI vor continua să patruleze în adiacentul pieților comerciale în locurile de acces public, zone de agrement, stații și autogări. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cum plătim facturi și alte servicii fără a ieși din casă sau soluții sigure pentru a evita încălcarea regimului de carantină

Cum plătim facturi și alte servicii fără a ieși din casă sau soluții sigure pentru a evita încălcarea regimului de carantină

Campanie de colectare a fondurilor pentru echipamente medicale: „În acest „război”, fiecare țară are stocuri și puteri limitate”

Campanie de colectare a fondurilor pentru echipamente medicale: „În acest „război”, fiecare țară are stocuri și puteri limitate”

Revenirea la votul mixt ar putea fi un subiect de discuție între PD și PSRM, spune Nichiforciuc

Revenirea la votul mixt ar putea fi un subiect de discuție între PD și PSRM, spune Nichiforciuc

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Șeful diplomației de la Minsk a „murit subit”, transmite presa din Belarus. Acesta urma să se întâlnească cu Serghei Lavrov
  • 2
    Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”
  • 3
    Ministrul eston al apărării: Rusia nu a fost slăbită în mod grav de război până în prezent
  • 4
    Republica Moldova va primi un grant în valoare de trei milioane de euro. În ce domenii vor fi folosiți banii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.