Orașul Sîngerei a intrat în carantină (DOC)

Orașul Sîngerei a intrat în carantină (DOC)

În orașul Sîngerei a fost confirmat primul caz de COVID-19, iar alte 27 de persoane au fost în contact cu omul infectat. Astfel, prin decizia Comisiei Situații Excepționale, orașul intră în carantină. Documentele care confirmă acest lucru au fost publicate de primarul orașului, Arcadie Covaliov.

Informația despre îmbolnăvire a fost prezentată de medicul-șef la Centrul de Sănătate publică, Gheorghe Balea. E vorba de un caz de import.

Conform documentelor, carantina se instituie de la miezul nopții între vineri și sâmbătă și va dura până la 1 aprilie. Deplasarea prin oraș  după ora 22:00 a localnicilor, și în special a copiilor, va fi limitată.

În plus, în oraș se instituie două puncte de intrare și ieșire, în scopul verificării cetățenilor. Accesul va fi permis doar persoanelor care au nevoie strictă de cumpărături și de serviciile ASP.

Amintim că satul Bălceana din raionul Hîncești e în carantină până pe 31 martie. Sătenii au fost informați că ieșirea din localitate e strict interzisă, iar instituțiile din localitate se închid, cu excepția punctului medical. 

În plus, un cămin al Universității Tehnice din Moldova (UTM) a fost plasat în carantină, după ce o studentă URTM a fost diagnosticată cu coronavirus. Clădirea e în carantină de joi, 19 martie, pentru o perioadă de 14 zile.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un cămin UTM este în carantină. O studentă a fost diagnosticată cu noul tip de coronavirus

Un cămin UTM este în carantină. O studentă a fost diagnosticată cu noul tip de coronavirus

Lista serviciilor oferite de ASP, restrânsă drastic. Ce documente pot fi perfectate pe timp de carantină

Lista serviciilor oferite de ASP, restrânsă drastic. Ce documente pot fi perfectate pe timp de carantină

Satul Bălceana din r. Hîncești a intrat în carantină

Satul Bălceana din r. Hîncești a intrat în carantină

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Răspunsul NATO pentru Rusia: „Să își retragă trupele ce staționează ilegal în Ucraina, Georgia și Moldova”
  • 3
    Gazprom s-ar opune unui audit real asupra datoriei MoldovaGaz
  • 4
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.