*Acest material este sponsorizat

Mobiasbanca anunță măsuri de sprijin pentru agenții economici - clienți ai băncii

Mobiasbanca anunță măsuri de sprijin pentru agenții economici - clienți ai băncii


Și afacerile, mici, mijlocii sau mai mari, clienți ai Mobiasbanca OTP Group au parte de susținere în această perioadă. În semn de gratitudine și înaltă apreciere pentru faptul că au ales în calitate de partener al afacerii lor Mobiasbanca – OTP Group, instituția își reiterează angajamentul de a depune toate eforturile necesare pentru a sprijini business-ul în aceste circumstanțe dificile, generate de instituirea stării de urgență.

„În acest sens, banca a decis anularea dobânzii de întârziere pentru neachitarea ratelor curente la credite, scadente până la 31 mai 2020. Acest lucru înseamnă că, pentru sumele datorate până la data respectivă, banca va percepe doar dobânda curentă, iar plata sumelor eventual restante va putea fi efectuată treptat, prin negocieri individuale, pentru a nu afecta și mai mult activitatea agenților economici.

Mobiasbanca OTP – Group va continua să manifeste aceeași abordare profesionistă, identificând într-o manieră simplă și rapidă, cele mai potrivite soluții pentru finanțarea activității curente a companiilor care se confruntă cu provocări excepționale, în contextul acestei pandemii. În toate aceste cazuri, banca nu va aplica comisioane de reeșalonare a plăților sau penalități. Vă îndemnăm să contactați consilierul Dumneavoastră personal pentru a afla mai multe detalii despre modalitățile de restructurare a creditelor de care puteți beneficia.

Adițional, Vă oferim în premieră, posibilitatea de a Vă conecta de la distanță la serviciul Business Internet Banking, pentru acces în timp real și în deplină siguranță la conturile companiei Dumneavoastră. Mai mult, vă puteți bucura de funcționalitățile acestui serviciu absolut gratuit, timp de 3 luni din momentul aderării de la distanță”, se menționează într-un comunicat al băncii.

Pentru a adera este suficient sa urmați pașii de mai jos:

1.     Descărcați cererea de aderare si completați câmpurile hașurate în gri,

2.     Aplicați semnătura și stampila pe cererea de aderare și expediați copia color scanată a acesteia la adresa de email: business.support@mobiasbanca.md

Modul de autentificare aplicabil în cadrul aderării de la distanță și autorizarea tranzacțiilor inițiate se vor efectua prin intermediul aplicației mobile Mobias Token, care poate fi descărcată direct pe smartphone-ul Dumneavoastră (Android sau iOS).

***

Mobiasbanca – OTP Group recomandă tuturor clienților să evite deplasarea la bancă, iar în cazul în care aceste vizite nu pot fi amânate, să stabilească o programare prealabilă cu un consilier al băncii apelând Call Center la 022 256 456, și să respecte regulile de protecție necesare pentru a se proteja și a preveni afectarea sănătății celor din jur.  

„Vă mulțumim pentru cooperare și vă îndemnăm să aveți grijă de sănătatea DVS!”, ne transmite cu respect, Echipa Mobiasbanca – OTP Group.

P.

Vezi și aceste știri
Mobiasbanca OTP Group anunță măsuri de susținere pentru clienții băncii - persoane fizice

Mobiasbanca OTP Group anunță măsuri de susținere pentru clienții băncii - persoane fizice

Primăvara începe la Mobiasbanca cu un o expoziție de pictură a elevilor Liceului de Arte Plastice

Primăvara începe la Mobiasbanca cu un o expoziție de pictură a elevilor Liceului de Arte Plastice

Afacerea ta în agricultură are viitor, cu oferta avantajoasă de la Mobiasbanca

Afacerea ta în agricultură are viitor, cu oferta avantajoasă de la Mobiasbanca

Advertoriale
MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 2
    Bancnote murdare, rupte sau fără colțuri? Iată ce poți face dacă ai acasă bani deteriorați (GRAFIC)
  • 3
    Top cele mai sigure orașe din lume în anul 2021
  • 4
    Rămâi fără WhatsApp, dacă nu ți-ai schimbat telefonul de mult timp. Ce presupun noile actualizări
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.