Numărul cazurilor de infecție cu COVID-19 în R. Moldova se ridică la 80. Aceasta după ce la 21 martie au fost confirmate alte 14 cazuri noi. Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.
Șefa de la Sănătate informează că 11 cazuri noi sunt cu transmisie locală, altele trei - de import. Cifra persoanelor infectate se ridică la 80 de bolnavi.
Printre cazurile noi se confirmă și primele două infectări cu COVID-19 ale cetățenilor din Transnistria. Alte două persoane fac parte din grupul de cetățeni ai R. Moldova care au mers în excursie la o mănăstire din Ucraina. Încă două persoane au participat la o înmormântare, unde a fost prezentă o persoană recent întoarsă din Marea Britanie.
Trăiești în Moldova și asta îți ocupă tot timpul? Hai cu noi și vom avea grijă să-ți aducem știrile care contează pentru tine.