Analistul și ziaristul Petru Bogatu s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani

Analistul și ziaristul Petru Bogatu s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani


Analistul și ziaristul Petru Bogatu, în vârstă de 69 de ani, s-a stins astăzi din viață, după lupta cu un diagnostic dur - cancerul. 

Petru Bogatu s-a născut pe data de 12 iulie 1951, în localitatea Sucreia, raionul Slobozia. Cunoscutul analist a absolvit Institutul Pedagogic din Bălți și școala de studii politice la una din universitățile din Rusia.

Din 1994 până în 2002 a condus publicația „Țara", iar ulterior a scris în cotidianul „Ziua"din București. De asemenea, a fost editorialist și redactor șef al cotidianului național „Flux”, iar din 2000 și până astăzi a fost profesor la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la USM. 

Din 2006 până în 2013 a fost editorialist la ziarul „Jurnal de Chișinău”, iar din 2009 și la Radio „Vocea Basarabiei”. Din anul 2016 și până acum a fost autorul și realizatorul emisiunii „Cronica lui Bogatu” de la Prime TV.

La fel, Petru Bogatu este autorul a patru cărți, inclusiv un roman polițist, un volum de proză și publicistică, precum și un manual de jurnalism. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Cutremur puternic în Croația. Mai multe persoane au fost rănite

Cutremur puternic în Croația. Mai multe persoane au fost rănite

Transportul public va activa doar dimineața și seara. Vezi noul program anunțat de Primăria Chișinău

Transportul public va activa doar dimineața și seara. Vezi noul program anunțat de Primăria Chișinău

Cum se împărtășă enoriașii din R. Moldova pe timp de coronavirus (Galerie Foto)

Cum se împărtășă enoriașii din R. Moldova pe timp de coronavirus (Galerie Foto)

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Dumitru Pulbere revine temporar în cadrul CSP. Curtea Constituțională a suspendat decretul președintei Sandu
  • 2
    Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat
  • 3
    Prețul la carburanți: Motorina se scumpește, iar benzina se ieftinește. Iată plafonul stabilit de ANRE
  • 4
    Focar în trafic! Soluțiile chișinăuienilor pentru ambuteiajele din centrul capitalei: Fără construcții multietajate și cu piețe în afara orașului (VIDEO/FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.