.jpg)
În ciuda circumstanțelor, personalul spitalului a fost mereu amabil. Ne-au propus să schimbăm cearşafurile, după un episod de vomă provocat de medicamentul menit să-i mai scadă din febră. Sunt aproape străvezii de la miile de spălări, dar sunt curate. La rugămintea mea, ne-au adus ser fiziologic, ne-au transmis lucrurile personale aduse de acasă. În tot acest timp, comunicarea avea loc prin fereastră ori la telefonul de la post (numărul scris caligrafic era pe o foiță pe masă).
La ora 20:00 și 22:00, boc-boc:
- Cum se simte copilul? Febră, vomă are? Poftă de mâncare? Apă bea? Mama, nu uitaţi să purtați masca.
Şi acest dialog urmează la fiecare salon. Foarte empatice, asistentele zâmbesc, mulțumite de răspuns. La unii vin și noaptea. Și pacienți noi vin, iar „cosmonauții” își fac apariția pe coridoare.
Noaptea
Am dormit-o pe o bucată de pat. I-am cedat perna copilului, eu căutându-mi loc undeva la picioarele lui. Noaptea a trecut fără febră. Dimineața s-a trezit vesel și cu bună dispoziție.
A doua zi
Boc-boc în fereastra de pe hol.
- Bună dimineața! Cum a trecut noaptea? Febră a avut? Puneți-i termometrul, îmi spune asistenta zâmbind.
Peste o jumătate de oră, vine medicul. Tot de la geam, ne salută cu mâna și zâmbește. Se vedea și pe sub mască.
- Bună dimineața! Cum se simte copilul? Febră a avut? Diaree? Tusă?
- Ieri a avut febră și vomă.
- După medicament?
- Da.
- Așa-i deseori. E amar. Ați mai discutat cu tata? Cum se simte?
- E bine, lucrează, simptome nu are.
- Am vești bune pentru voi. Analizele toate sunt în normă. Așteptăm analiza la COVID și, dacă e negativă, dar după starea copilului se vede că e bine, vă externăm. Aveți nevoie să vină cineva să vă ajute prin salon?
- Nu, mulțumim.
Copilul, simțindu-se mai bine, sărea de pe pat pe scaunul de la fereastră și înapoi. „Mama, uite un teren de joacă!” Era o piramidă din metal, singuratică încă de pe vremea sovietică. „Mama, uite mai vin ambulanțe. Da noi o să mai mergem cu ambulanța? Așa de tare mi-a plăcut, așa de repede merge!”
Între timp, pe coridoare apar noi „cosmonauți”, însoțiți de mame speriate și copii. Ni se termină apa filtrată. Noroc că pe masă aveam un ulcior cu apă fiartă pusă cu grijă de personal. La amiază ușa se descuie. De după ușă, o mână în halat și cu mănușă se întinde și pune mâncarea pe masă. Noi stăteam cu măștile pe față. Asta era cerința obligatorie atunci când vorbeai cu personalul spitalului, chiar și după ușa încuiată ori fereastra ce duce spre coridor. Trebuia să stăm obligatoriu pe pat și să nu ne apropiem de ușă în timp ce ne erau puse rapid farfuriile pe masă.
Nefiind familiarizat cu apa fiartă, băiatul i-a spus femeii: „Vă rog, aduceți-ne apă simplă”. Femeia s-a uitat urât și a încuiat ușa. „Nu-i nimic puiuț, primim rezultatul și mergem acasă unde o să bei apă simplă. Acum bea de asta, e bună, trebuie să te hidratezi”.
După prânz, copilul a continuat să se uite pe fereastră. Eu m-am întins pe pat. Eram sleită de puteri, după o săptămână de lucru intensiv de acasă combinat cu îngrijirea copilului și ultimele două nopți nedormite. La fiecare 10 minute îmi verificam febra mie și copilului. Simțeam că încep să cedez. Cu cât ne apropiam mai mult de ora 16, cu atât mai negre erau gândurile mele: „Și dacă...”.
Verdictul
La un moment dat, cineva se apropie rapid de ușă. Ne-am tras măștile. Ușa se deschide și intră o doctoriță tânără, cu mască și mănuși.
- Bună ziua. Sunt X, medicul de gardă. Am voie să intru pentru că am primit rezultatele analizelor voastre. E negativ. Acum, avem două opțiuni: fie vă transferăm într-un alt spital de profil, fie vă externăm. Analizând situația și analizele, sunteți bine. V-am prescris aici tratamentul pe care să-l urmați acasă și să reveniți la medicul de familie peste cinci zile. Aici extrasul și rezultatele analizelor. Semnați. Când sunteți gata de plecare, nu ieșiți decât atunci când taxiul ori cei ce vă întâmpină sunt la intrare în spital.
În mai puțin de cinci minute eram gata. Când aplicația a arătat că taxiul a pornit spre noi, a început numărătoarea inversă. Totul era strâns. Copilul îmbrăcat. Mâinile spălate. Măștile pe față. Ne-am pus ambii mănuși de unică folosință, luate de acasă. Taxiul e la poartă. Plecăm. Am ieșit în grabă din salon, am traversat coridorul lung urându-le sănătate asistentelor și păstrând „distanța socială”. Afară era o ambulanță. Am ocolit-o la câțiva metri. Copilul meu plângea în hohote. După ce am urcat în taxi, îl întreb ce s-a întâmplat:
- Mama, mie așa de tare mi-a plăcut la spital, în salon. Eu vreau înapoi! Mie îmi place acolo.
- Ce anume ți-a plăcut?
- Acolo e frumos, este dulap și masă roz și tu ai stat numai cu mine, fără să lucrezi la calculator.
Până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 125 de cazuri de coronavirus.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.