
Încă 24 de cazuri de COVID-19, confirmate în țara noastră. Bilanțul victimelor a ajuns la 149
Încă 24 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu. Astfel, bilanțul victimelor a ajuns la 149.
・
„Au fost procesate 153 de probe, avem 24 de cazuri pozitive. Din acestea 3 sunt de import – 2 cazuri din Marea Britanie, un caz din Germania și 21 de cazuri locale. Vorbim de Chișinău, Soroca, Hîncești, Rîșcani, Ștefan Vodă, Strășeni, Ialoveni. Toate persoanele sunt spitalizate, beneficiază de asistența medicală corespunzătoare”, a spus șefa de la Sănătate.
AGORA amintește că 17 persoane infectate cu noul tip de coronavirus sunt în stare gravă la Spitalul Toma Ciorbă. Alți trei pacienți de la Spitalul Clinic Republican înregistrează o evoluție gravă.
Menționăm că, până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 149 de cazuri de coronavirus:
1 – 7 martie – O femeie de 48 de ani, care venea acasă din Italia, a fost luată în stare gravă de la Aeroportul Internațional Chișinău.
2 – 10 martie – Un bărbat din sudul țării, în vârstă de 60 de ani, după o vizită de trei săptămâni în Italia, a ajuns pe mâna medicilor în stare de gravitate medie.
3 – 10 martie – O femeie de 60 de ani, revenită din Italia, a ajuns în stare de gravitate medie la spital, după ce a ignorat primele sfaturi ale medicilor și s-a autotratat acasă.
4 – 11 martie – Cel de-al patrulea caz a fost înregistrat la o tânără. Și aceasta a venit în țară din Italia, cu un autocar, fiind preluată de medici direct de la punctul de trecere a frontierei.
5, 6 – 12 martie – Au fost confirmate alte două cazuri. Ministerul Sănătății a refuzat să ofere informații despre sexul, vârsta persoanei sau regiunea de trai. Singurele precizări au fost că starea de sănătate a persoanelor este de gravitate medie și că ambele au venit din Italia.
7,8 – 13 martie – Încă două persoane adulte au fost testate pozitiv. În ambele cazuri e vorba de importul infecției. „Nu avem răspândire locală”, au dat asigurări autoritățile.
9-12 – 14 martie - Încă patru cazuri confirmate de coronavirus. În premieră, sunt înregistrate primele două cazuri de transmitere locală a infecției de coronavirus.
13-23 – 15 martie - Au fost confirmate 11 cazuri noi de COVID-19. Printre persoanele infectate se numără un copil.
* 16 martie – Autoritățile au anunțat că o persoană a fost tratată de coronavirus.
24-29 – 16 martie - Au fost anunțate șase cazuri noi confirmate de laborator: două de import, fiind vorba de persoane revenite din Marea Britanie, iar patru - de transmitere locală. Totodată s-a menționat că s-a agravat starea primei persoane infectate cu COVID-19, de la Spitalul Republican.
30 – 17 martie – A fost confirmat un nou caz de import la o persoană revenită din Italia.
* 18 martie – Primul deces: O pacientă de 61 de ani, infectată cu COVID-19, a murit după patru zile de la internarea în spital.
31-36 – 18 martie – Încă șase cazuri au fost confirmate: trei de import și trei de transmitere locală.
37-49 – 19 martie – Încă 13 persoane din Republica Moldova au fost infectate cu noul tip de coronavirus. În șapte cazuri e vorba de importul virusului. Persoanele au revenit din Italia, Marea Britanie și Ucraina.
50-66 – 20 martie – Autoritățile anunță alte 17 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Mai multe persoane s-au îmbolnăvit după ce au fost în excursie la o mănăstire din Ucraina.
67-80 – 21 martie – Au fost înregistrate alte 14 cazuri de coronavirus. Se confirmă și primele două infectări ale moldovenilor din Transnistria.
* 21 martie – Femeia ce s-a întors din Italia cu zborul Milano- Chișinău, fiind prima pacientă infectată din Republica Moldova, a fost tratată. Ministerul Sănătății a spus că aceasta va rămâne în spital din alte motive.
81-94 – 22 martie – S-au confirmat alte patru cazuri de import și zece cu transmitere locală.
95-109 – 23 martie – Printre cele 15 cazuri noi anunțate se numără o gravidă și un lucrător medical.
110-125 – 24 martie – Trei cazuri sunt de import, iar 13 cazuri sunt de transmisie locală
125-149 - 25 martie - Trei cazuri sunt de import și 21 cu transmisie locală.