Deși au fost interzise zborurile, alte cinci curse charter au fost autorizate. Majoritatea vizează Moscova

Deși au fost interzise zborurile, alte cinci curse charter au fost autorizate. Majoritatea vizează Moscova
poză simbol

Cinci noi curse charter au fost aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă pentru perioada 26-28 martie. Patru dintre acestea au ca destinația orașul Moscova, Rusia.

Două curse vor fi operate de compania FlyOne, ambele pe 26 martie. Aeronavele vor zbura de la Chișinău spre Istanbul și înapoi, dar și la Moscova, cu retur.

Air Moldova va avea trei curse charter, toate de la Chișinău spre Moscova și înapoi. Două vor fi operate pe 27 martie și una pe 28 martie.

Compania Air Moldova a scris pe site-ul său că prețul unui bilet de la Moscova spre Chișinău este de 20.000 de ruble rusești (aproximativ 235 de euro), plus taxa de agent al companiei organizatoare (Росс Авиа Сервис). În cazul destinației Chișinău – Moscova, biletul costă 160 de euro, plus aceeași taxă, mărimea căreia nu este menționată.

Menționăm că autoritățile au interzis zborurile spre și din Chișinău, cu excepția curselor charter, care trebuie autorizate.

Amintim că persoanele revenite în țară trebuie să se autoizoleze la domiciliu pentru 14 zile, iar dacă prezintă simptome specifice – să apeleze 112.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Încă cinci zboruri charter pentru repatrierea moldovenilor aflați peste hotare: Iată orașele

Încă cinci zboruri charter pentru repatrierea moldovenilor aflați peste hotare: Iată orașele

Rusia își evacuează cetățenii din R.Moldova. Zborul este organizat pentru seara

Rusia își evacuează cetățenii din R.Moldova. Zborul este organizat pentru seara

De ce se mai văd avioane zburând deasupra Moldovei, dacă zborurile au fost suspendate

De ce se mai văd avioane zburând deasupra Moldovei, dacă zborurile au fost suspendate

Compania Wizz Air anulează toate zborurile din și spre Moldova. Ce se va întâmpla cu biletele deja rezervate

Compania Wizz Air anulează toate zborurile din și spre Moldova. Ce se va întâmpla cu biletele deja rezervate

Zborurile din Franța și Spania vor fi sistate de pe 15 martie. Lista țărilor din care vor fi sistate zborurile începând cu noaptea de duminică

Zborurile din Franța și Spania vor fi sistate de pe 15 martie. Lista țărilor din care vor fi sistate zborurile începând cu noaptea de duminică

Peste 2.000 de persoane au intrat în țară în ultimele 24 de ore. O parte au venit cu zboruri private

Peste 2.000 de persoane au intrat în țară în ultimele 24 de ore. O parte au venit cu zboruri private

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Noua variantă de coronavirus a primit numele de OMICRON. Mai multe țări introduc restricții de călătorie spre Africa de Sud și țările din regiune
  • 2
    Gazprom, îngrijorat de întârzierea achitării facturilor: „Acest fapt semnalează probleme sistemice în sectorul energetic al R. Moldova”
  • 3
    Ploaie slabă și cer noros: cum va fi vremea în weekend
  • 4
    OMS: Toate persoanele nevaccinate „trebuie căutate şi convinse să se imunizeze”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.