Instituirea situației de urgență, reflectată de presă: Știrile s-au împărțit în neutre, dezechilibrate sau au fost admise falsuri

Instituirea situației de urgență, reflectată de presă: Știrile s-au împărțit în neutre, dezechilibrate sau au fost admise falsuri

Decizia cu privire la instituirea situației de urgență, aprobată la 17 martie de Parlament, a fost mediatizată pe larg. Mediacritica.md a monitorizat modul în care a fost reflectat subiectul de 12 instituții media. În unele știri informația a fost prezentată incomplet, în altele au fost favorizați anumiți politicieni. Totodată, unii jurnaliști au reflectat subiectul echidistant și neutru.

Aprobarea hotărârii cu privire la instituirea stării de urgență a fost reflectă în mod diferit în sursele mass-media. Postul public Moldova1 a abordat subiectul în două știri în „Mesager”-ul din 17 martie. Prima știre a redat informația echidistant și neutru. Alta, însă, ar fi favorizat șeful statului. Știrea se baza doar pe declarația de 45 de secunde a lui Igor Dodon pe marginea deciziei de instituire a stării de urgență și ce va întreprinde Guvernul în acest sens, scrie mediacritica.md.

În  aceeași zi, în buletinul de știri, NTV Moldova a prezentat subiectul într-o formă superficială, așa cum a fost folosită doar opinia premierului Ion Chicu. Acest lucru poate fi calificat drept selectare părtinitoare a surselor și declarațiilor într-o știre, scrie sursa citată.

Accent TV  a folosit două surse pentru știrea despre instituirea stării de urgență: prim-ministrul Ion Chicu și președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, dar nu a lăsat loc pentru opiniile deputaților din opoziție. Mai mult, ar fi admis un fals. Aceasta pentru că au menționat că proiectul privind starea de urgență a fost votat unanim, deși cel puțin deputatul PAS Dumitru Alaiba nu l-a votat.

Primul în Moldova a prezentat informația în mod dezechilibrat. Astfel, premierul, deputații PSRM și PDM au fost prezentați într-o lumină pozitivă, în timp ce partidele de opoziție au fost plasate într-un context negativ. 

În știrea difuzată de RTR Moldova autorii au reflectat informația neutru și echidistant. Au fost incluse declarațiile lui Ion Chicu și au menționat despre faptul că unele partide de opoziție au criticat perioada de 60 de zile cerută de Executiv, precum și ideile-cheie despre ce presupune starea de urgență.  Și Jurnal TV a reflectat subiectul echidistant. Într-o știre au fost prezentate dezbateri în Parlament, iar în alta s-a explicat ce înseamnă starea de urgență.

Prime TV a difuzat, în buletinul din 17 martie, o știre tematică de cinci minute și în alte cinci minute prezentatorul a explicat în ce constă starea de urgență. Acțiunile Guvernului, ale PSRM-ului și ale premierului Ion Chicu au fost reflectate mai curând negativ și mai curând pozitiv acțiunile partidelor de opoziție. Totodată, Prime TV a admis și un caz de amestec al faptelor cu opinii: „În ciuda criticilor, proiectul de hotărâre privind instituirea stării de urgență a fost votat. Perioada a suferit însă schimbări în ultimele 24 de ore. Guvernul s-a bâlbâit ieri la acest subiect. Inițial, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a vorbit despre 30 de zile. Propunerea a fost votată de Executiv…”, scrie mediacritica.md. Textul și imaginile știrii au fost preluate în mare parte de  Publika TV.

Televiziunea Centrală a abordat subiectul în două știri. Una - informativă despre situația de urgență, alta despre discursul premierului Ion Chicu. Jurnaliștii, însă, au admis o generalizare: „După ce șeful Executivului a fost luat la întrebări, deputații au declarat că acesta a venit cu tema nepregătită în Parlament”.

Jurnaliștii de la Unimedia.info au publicat șase știri cu referință la adoptarea stării de urgență în Republica Moldova. Tematica acestora a ținut de dezbaterile în Parlament pe marginea hotărârii, ce semnifică starea de urgență adoptată, care vor fi efectele economice ale acesteia, precum și îngrijorarea unor deputați pe marginea unor aspecte ale hotărârii adoptate. În una din știri, Unimedia.info a admis un fals, spunând că proiectul a fost votat unanim.

Despre votul unanim au menționat și jurnaliștii de la Sputnik.md. Pe marginea subiectului ce ține de instituirea stării de urgență, au fost publicate șase știri, însă nicuna nu a reflectat dezbaterile din Legislativ. Într-o știre separată, Sputnik.md a prezentat opinia Avocatului Poporului pe marginea unor aspecte ale hotărârii precum și unele „îngrijorări” ale acestuia. 

În aceeași zi, Kp.md a publicat două articole despre instituirea stării de urgență. Unul din ele a vizat opinia premierului Ion Chicu, iar în altul Kp.md a făcut un live-text de la ședința Paramentului în care s-a adoptat hotărârea stării de urgență. În cel din urmă, Kp.md și-a arătat tendențiozitatea prin folosirea accentelor ironice în adresa deputaților din opoziție, scrie mediacritica.md

Menționăm că deputații au votat instituirea stării de urgență în stat, pe o perioadă de 60 de zile, de la 17 martie până pe 15 mai. Aceasta ar putea fi redusă în cazul în care vor exista premise.

Citiți articolul integral pe mediacritica.md.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Activitatea mass-media pe timp de pandemie: SIS-ul e cu ochii pe site-urile de fake-news, iar CA poate adopta decizii mai ușor

Activitatea mass-media pe timp de pandemie: SIS-ul e cu ochii pe site-urile de fake-news, iar CA poate adopta decizii mai ușor

„Nu vrem să restricționăm accesul la informație sau libertatea presei”. Chicu comentează zvonuri și dă sfaturi pentru mass-media

„Nu vrem să restricționăm accesul la informație sau libertatea presei”. Chicu comentează zvonuri și dă sfaturi pentru mass-media

ONG-urile de media solicită autorităților o comunicare transparentă

ONG-urile de media solicită autorităților o comunicare transparentă

Advertoriale
Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Prim-ministra Finlandei, surprinsă dansând „exuberant” la o petrecere privată. Reacția Sannei Marin: Am făcut lucruri legale
  • 2
    Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)
  • 3
    Exporturile de gaze rusești destinate României, sistate brusc. Gazprom continuă livrările în restul Europei
  • 4
    FC Zimbru, amendat cu 25.000 de lei din cauza unui mesaj afișat de fani (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.