Inspectorii fiscali, cu ochii pe prețul produselor social importante. Ce riscă cei care vor încerca să profite de criză

Inspectorii fiscali, cu ochii pe prețul produselor social importante. Ce riscă cei care vor încerca să profite de criză

După ce Inspectoratul Fiscal a primit mai multe informații potrivit cărora prețurile de  comercializare a produselor social importante ar fi fost majorat, instituția anunță ca interveni cu verificări la agenții economici care vând cu amănuntul produse farmaceutice. 

În mod special, sub lupa inspectorilor fiscali vor fi comercianții care vând măști medicinale, mănuși medicinale și dezinfectanți medicali.

Zilnic, autoritatea fiscală monitorizează activitatea a 812 farmacii. Până acum au fost efectuate 54 controale fiscale, în rezultatul cărora au fost stabilite 6 cazuri de încălcare fiscală.

Începând cu data de 27 martie 2020, Serviciul Fiscal de Stat în comun cu Inspecția Financiară va desfășura zilnic verificări la farmacii, unități de comerț cu amănuntul și cu ridicata, în scopul verificării respectării modului de formare a prețurilor de comercializare a produselor social importante.

 În cazul când consumatorul final constată o majorare a prețurilor la mărfurile social importante, față de perioadele anterioare, informația poate fi comunicată la Linia Centrului de apel al Serviciului Fiscal de Stat 0 8000 1525.

Menționăm că printre mărfurile social importante se numără: uleiul, făina, pâinea, laptele, smântâna, untul, orezul, hrișca, crupele dar și preparatele pentru sugari și pentru copii mici.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Studiu: În 2019 aproape fiecare a doua întreprindere a fost vizitată de Serviciul Fiscal. 50% au fost amendate

Studiu: În 2019 aproape fiecare a doua întreprindere a fost vizitată de Serviciul Fiscal. 50% au fost amendate

Inspectorii fiscali vor face vizite de verificare la toate farmaciile din țară. Care este scopul acțiunii

Inspectorii fiscali vor face vizite de verificare la toate farmaciile din țară. Care este scopul acțiunii

Guvernul va limita adaosul comercial pentru măștile medicale. Chicu: „Serviciul Fiscal va poposi la depozite să verifice tot”

Guvernul va limita adaosul comercial pentru măștile medicale. Chicu: „Serviciul Fiscal va poposi la depozite să verifice tot”

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.