
Un lucrător medical din R. Moldova a murit din cauza COVID-19
Încă un deces a fost provocat de coronavirus. Este vorba de o angajată a sistemului medical, în vârstă de 79 de ani.
・
„Avem o știre nu plăcută deloc, îmi este dificil să vin cu această informație. Azi a decedat încă o pacientă. E o persoană care vine din sistemul de asistență medicală urgentă prespitalicească”, a declarat șefa de la Sănătate, Viorica Dumbrăveanu.
Pacienta a fost internată, pe 19 martie, la Spitalul Toma Ciorbă. Ulterior, starea de sănătate a acesteia s-a agravat, fiind transferată, pe 24 martie, la Spitalul Clinic Republican.
„Condoleanțe familiei, vreau să îmi exprim recunoștința nu doar pentru faptul că a fost pe prima linie, dar pentru faptul că a fost eroul sistemului de sănătate prin dedicație, până în ultimul moment a fost cea care a salvat vieți și a contribuit la îmbunătățirea sistemului de sănătate”, a adăugat Viorica Dumbrăveanu.
Menționăm că, până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 177 de cazuri de infecție:
1 – 7 martie – O femeie de 48 de ani, care venea acasă din Italia, a fost luată în stare gravă de la Aeroportul Internațional Chișinău.
2,3 – 10 martie – Un bărbat din sudul țării, în vârstă de 60 de ani, după o vizită de trei săptămâni în Italia, a ajuns pe mâna medicilor. Totodată, o altă femeie revenită din Italia a ajuns la spital, după ce a ignorat primele sfaturi ale medicilor și s-a autotratat acasă.
4 – 11 martie – Cel de-al patrulea caz a fost înregistrat la o tânără. Și aceasta a venit în țară din Italia, cu un autocar, fiind preluată de medici direct de la punctul de trecere a frontierei.
5, 6 – 12 martie – Au fost confirmate alte două cazuri. Ministerul Sănătății a refuzat să ofere informații despre sexul, vârsta persoanei sau regiunea de trai. Singurele precizări au fost că starea de sănătate a persoanelor este de gravitate medie și că ambele au venit din Italia.
7,8 – 13 martie – Încă două persoane adulte au fost testate pozitiv. În ambele cazuri e vorba de importul infecției. „Nu avem răspândire locală”, au dat asigurări autoritățile.
9-12 – 14 martie - Încă patru cazuri confirmate de coronavirus. În premieră, sunt înregistrate primele două cazuri de transmitere locală a infecției de coronavirus.
13-23 – 15 martie - Au fost confirmate 11 cazuri noi de COVID-19. Printre persoanele infectate se numără un copil.
* 16 martie – Autoritățile au anunțat că o persoană a fost tratată de coronavirus.
24-29 – 16 martie - Au fost anunțate șase cazuri noi confirmate de laborator: două de import, fiind vorba de persoane revenite din Marea Britanie, iar patru - de transmitere locală. Totodată s-a menționat că s-a agravat starea primei persoane infectate cu COVID-19, de la Spitalul Republican.
30 – 17 martie – A fost confirmat un nou caz de import la o persoană revenită din Italia.
* 18 martie – Primul deces: O pacientă de 61 de ani, infectată cu COVID-19, a murit după patru zile de la internarea în spital.
31-36 – 18 martie – Încă șase cazuri au fost confirmate: trei de import și trei de transmitere locală.
37-49 – 19 martie – Încă 13 persoane din Republica Moldova au fost infectate cu noul tip de coronavirus. În șapte cazuri e vorba de importul virusului. Persoanele au revenit din Italia, Marea Britanie și Ucraina.
50-66 – 20 martie – Autoritățile anunță alte 17 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Mai multe persoane s-au îmbolnăvit după ce au fost în excursie la o mănăstire din Ucraina.
67-80 – 21 martie – Au fost înregistrate alte 14 cazuri de coronavirus. Se confirmă și primele două infectări ale moldovenilor din Transnistria.
* 21 martie – Femeia ce s-a întors din Italia cu zborul Milano- Chișinău, fiind prima pacientă infectată din Republica Moldova, a fost tratată. Ministerul Sănătății a spus că aceasta va rămâne în spital din alte motive.
81-94 – 22 martie – S-au confirmat alte patru cazuri de import și zece cu transmitere locală.
95-109 – 23 martie – Printre cele 15 cazuri noi anunțate se numără o gravidă și un lucrător medical.
110-125 – 24 martie – Trei cazuri sunt de import, iar 13 cazuri sunt de transmisie locală
126-149 – 25 martie – Încă 24 de cazuri de coronavirus au fost confirmate: trei sunt de import și 21 cu transmisie locală.
150-177 – 26 martie – Încă 28 de cazuri au fost anunțate. Printre persoanele infectate se regăsesc și patru angajați ai Spitalului Clinic Republican.