„Ajut. Îmi pasă!” Kaufland Moldova donează peste 2.000.000 de lei pentru lupta cu COVID -19

„Ajut. Îmi pasă!” Kaufland Moldova donează peste 2.000.000 de lei pentru lupta cu COVID -19

Întreaga lume, inclusiv Republica Moldova, luptă cu pandemia cauzată de noul Coronavirus. În contextul situației epidemiologice din țară, Kaufland Moldova își exprimă solidaritatea față de eforturile pe care le întreprind instituțiile responsabile, pentru a limita extinderea epidemiei de COVID-19.

În semn de susținere și pentru a contribui la aceste eforturi comune, compania a decis să ofere peste 2.000.000 de lei, instituțiilor mecicale Naționale și Municipale, care se află în prima linie de luptă împotriva COVID-19.

Suma va fi direcționată pentru achiziția utilajului medical, pentru necesitățile stringente ale instituțiilor medicale și pentru susținerea inițiativelor de ajutor social. În cadrul aceleiași inițiative, compania își propune să susțină persoanele în etate și familiile social vulnerabile, care acum au nevoie de ajutor, mai mult ca niciodată.

„Aceste zile sunt de grea încercare, nu doar pentru echipa noastră, ci pentru întreaga omenire. Acum, mai mult ca niciodată, înțelegem că responsabilitatea face diferența și implicarea fiecăruia dintre noi este una primordială și poate salva vieți. Toți ne confruntăm cu provocări noi, care pun la încercare o lume întreagă. Cu toate acestea, suntem convinși că doar împreună le vom putea depăși cu bine.”, a declarat CEO-ul Kaufland România și Republica Moldova, Marco Hößl.

Kaufland Moldova promite că va raporta comunității toate proiectele care urmează să fie finanțate din acest buget.

Precizăm, că odată cu răspândirea epidemiei COVID-19 în Republica Moldova, Kaufland Moldova, în parteneriat cu Diaconia și The Moldova Project și în colaborare cu autoritățile publice, a lansat campania de responsabilitate „Ajut. Îmi pasă!”, în cadrul căreia, compania a donat 100.000 MDL pentru procurarea produselor de primă necesitate pentru beneficiarii ONG-urilor – persoane în etate/ familii din Chișinău și din zonele afectate de carantină, care au acum nevoie de ajutor, mai mult ca oricând.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.