Șefii instituțiilor de stat vor putea atribui angajaților activități de combatere a COVID-19, chiar dacă funcțiile lor nu prevăd asta

Șefii instituțiilor de stat vor putea atribui angajaților activități de combatere a COVID-19, chiar dacă funcțiile lor nu prevăd asta

Șefii unităților din sectorul bugetar le vor putea cere angajaților să se implice în prevenirea și combaterea COVID-19, chiar dacă acest lucru nu este indicat expres în atribuțiile jobului. Împuternicirea se conține în cea mai recentă dispoziție a Comisiei Situații Excepționale.

Astfel, prin documentul semnat pe 28 martie, conducătorii unităților din sectorul bugetar se împuternicesc să facă următoarele lucruri, pe întreaga durată a stării de urgență:

- Să stabilească durata concediilor anuale ale salariaților;
- Să recheme salariații din concediul anual de odihnă/neplătit/ de studii;
- Să repartizeze prin ordin/dispoziție timpul de muncă în cadrul săptămânii, cu asigurarea ținerii evidenței timpului de muncă prestat efectiv de fiecare salariat;
- Să atribuie angajaților exercitarea unor activități/atribuții de prevenire și combatere a răspândirii infecției COVID-19, neindicate în funcțiile și atribuțiile entității.

Citiți mai jos întreaga dispoziție:

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
+14 lucrători medicali, testați pozitiv la COVID-19. Numărul total ajunge la 50

+14 lucrători medicali, testați pozitiv la COVID-19. Numărul total ajunge la 50

Interdicția de aflare în spațiile publice se lasă cu certuri între vecini, plimbări prin parc și întâlniri la un pahar de vorbă (VIDEO, FOTO)

Interdicția de aflare în spațiile publice se lasă cu certuri între vecini, plimbări prin parc și întâlniri la un pahar de vorbă (VIDEO, FOTO)

Încă 32 de cazuri de infecție cu COVID-19, confirmate. Bilanțul victimelor a ajuns la 231

Încă 32 de cazuri de infecție cu COVID-19, confirmate. Bilanțul victimelor a ajuns la 231

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 3
    Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare
  • 4
    Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.