Dumbrăveanu, după ce a spus că primește fotografii cu veceurile și lenjeria din spitale: Sistemul medical e așa cum au fost și prioritățile

Dumbrăveanu, după ce a spus că primește fotografii cu veceurile și lenjeria din spitale: Sistemul medical e așa cum au fost și prioritățile

Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a spus că starea sistemului medical e direct proporțională priorităților pe care statul și le seta în raport cu el, anterior. Dumbrăveanu a făcut declarația după ce a spus că a primit fotografii cu toaletele din spitale și cu lenjeria de pat.

„Vreau să fac referire la un subiect abordat de cetățeni, mulți mă apelează cu privire la condițiile din spitale, îmi trimit fotografii ale blocurilor sanitare, cu lenjeria de pat. Da, sistemul medical e în starea în care este, așa cum au fost și prioritățile care erau determinate pentru acest sistem anterior. Acum el, pe prima linie, trebuie să asigure lupta cu COVID-19. Am spus că am activat și spitalele raioane, care până mai ieri erau expuse riscului privind funcționarea și existența. Acum ne dăm seama cât de important e ca aceste instituții să existe, care acum, în condițiile existente, asigură actul medical”, a spus ministra.

Dumbrăveanu și-a exprimat speranța că „acest exercițiu prin care trecem” urmează să determine care sunt prioritățile noastre pe viitor.

„Să investim în sistem, să contribuim la motivarea personalului. Asistența medicală trebuie să reprezinte pentru noi o prioritate. Să existe condiții, să putem diagnostica cu echipamente adecvate, nu să direcționăm fonduri acum. Să nu mai blamăm sistemul, ci să ne mobilizăm acum”, a îndemnat șefa de la Sănătate.

Între timp, din cele 32 de cazuri noi confirmate de COVID-19 sâmbătă, aproape jumătate sunt lucrători ai sistemului medical. Potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătății, printre aceștia se numără și patru angajați ai unui laborator privat.

Astfel, numărul total al lucrătorilor din Sănătate, care s-au infectat cu noul tip de coronavirus, ajunge la 50.

Citește și: Apel public! AGORA cere autorităților să spună exact câți medici sunt infectați cu COVID-19 și să comunice mai clar despre evoluția bolii în țara noastră (VIDEO)

AGORA cere Ministerului Sănătății și tuturor autorităților statului să arate cum asigură protejarea lucrătorilor medicali. Or, de sănătatea acestora va depinde și sănătatea celorlalți, chiar și a demnitarilor.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.