Directorul Agenției Națioanale pentru Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Furtună, a explicat de ce autoritățile din Republica Molodva nu poartă măști în aparițiile publice. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă.
„Poartă măști două categorii de persoane: cei bolnavi și cei care acordă asistență bolnavilor, fie în spital - personalul medical, fie la domiciliu - unul din membrii familiei care acordă asistență medicală. Atâta timp cât oamenii nu sunt bolnavi, dar respectă distanța socială, stau acasă, respectă aspectele de igienă ale mâinilor, respectă cultura tusei și a strănutului și alte recomandări care au parvenit din partea autorităților, masca nu se poartă”, a subliniat directorul ANSP.
Nicolae Furtună a mai menționat că atâta timp cât nu are semne de boală nu va purta mască, deși este foarte conștient că poate fi unul dintre potențialii de a face infecția, pentru că virusul are la bază cea mai simplă cale de transmitere a infecției cale.
Amintim că Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a fost fotografiată la un supermarket din capitală. Fotografia șefei de la Sănătate a ajuns pe rețelele de socializare cu un comentariu în care se atrage atenția că Dumbrăveanu e fără mască și mănuși de protecție. „Nu e bine, oficialii trebuie să fie acum un exemplu pentru cetățeni”.
La scurt timp după apariția fotografiei pe rețelele sociale, aceasta a fost comentată de prim-ministrul Ion Chicu. „Dacă indivizii care o atacă ar fi atenți la ce spune doamna ministru, ar înțelege că masca nu este necesar de purtat dacă ești sănătos”, a comentat premierul.
Vezi și aceste știri

Dodon, după ce procurorii au solicitat mandat de arest: „Împotriva unui lider de opoziție este format un grup de investigație compus din peste 50 de persoane”

Elevii din Republica Moldova au cucerit trei medalii de bronz și mențiuni de onoarela Olimpiada Europeană de Fizică

Maia Sandu, absolventă a Harvard Kennedy School, a susținut un discurs la ceremonia de absolvire a promoției 2022 (VIDEO)
Advertoriale

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team
