Educație Financiară: Cum gestionăm mai eficient banii? (VIDEO)

Educație Financiară: Cum gestionăm mai eficient banii? (VIDEO)

Banii sunt instrumentul, care pot da viață scopurilor și ideilor noastre. De relația pe care o avem cu aceștia și modul în care îi gestionăm depinde „liniștea” în viața noastră. Suntem convinși că astăzi, educarea financiară a devenit o necesitate și de accea ți-am pregătit un șir de răspunsuri și sfaturi legate de bani, de la câțiva antreprenori și specialiști de top din domeniu. Vezi cum ei își gestionează venitul și poate te alegi cu niște instrumente în acest sens. 

Publicitate

Notați toate cheltuielile

Călin Gryadchenko director executiv Paynet

Autor:

„Sunt foarte multe instrumente libere și utile pe care le poți găsi pe internet sau la drept vorbind, poți întreba niște cunoștințe, care deja le gestionează. Sugestia mea ar fi ca acum, având diferite tehnologii, precum calculator sau telefon, să își noteze toate cheltuielile. Multe bănci sau instituții financiare oferă acest lucru gratuit. Fiecare își poate gestiona la sfârșitul fiecărei luni toate veniturile și cheltuielile. Ar fi simplu ca ulterior să le descarci într-un file excel, iar mai apoi să vezi, care sunt intrările și ieșirile. Ulterior, să înțelegi unde cheltui mai mult și unde mai puțin și unde să îți ridici veniturile”.

Trebuie să avem o structură foarte clară a bugetului

Carmina Vicol director general OCN „Prime Capital”

Autor:

„Este important să avem o structură foarte clară a bugetului pe care avem de realizat lună de lună, cheltuielile care sunt absolut necesare, cum ar fi cheltuieli de chirie, mâncare, transport, de școală și așa mai departe, precum și cheltuielile care sunt opționale, care ar fi de odihnă, o zi de naștere, nuntă sau alte genuri de distracții. Sunt cheltuieli primare și secundare. Trebuie să le avem permanent în cap, să le structurăm și să știm cât ne putem permite la fiecare categorie. Se recomandă cel puțin a 10 parte să o punem deoparte pentru așa numite evenimente neprevăzute, dar totul depinde de mărimea venitului pe care îl are persoana lunar, pentru că dacă venitul e considerabil, atunci putem pune mai mult. Sunt instrumente, tehnologii și aplicații care permit să facem asta online și cred că cei tineri sunt familiarizați cu tot felul de astfel de instrumente”.

Cel puțin 10% din venitul lunar trebuie păstrat

Vitalie Tataru fondator AC Tech, Alfa-Bank

Autor:

„Dacă se încadrează și au un salariu cât de cât decent, ar trebui să rezerveze pentru cheltuieli nu mai mult de 80% - 90%. Cel puțin 10% ar trebui să îl pună în depozite, în instrumente de păstrare a banilor și aceleași investiții. Asta e cea mai bună cale, pentru că o altă parte sunt aceleași asigurări, piața din R. Moldova nu este atât de dezvoltată”.

Fiecare familie și persoană trebuie să aibă un buget personal

Tudor Darie fondator Agora și CEO Fagura

Autor:

„Eu aș porni de la ideea că fiecare familie și persoană trebuie să aibă un anumit buget personal și să facă această planificare financiară fie anual, fie lunar. În cazul meu, în cadrul familiei, noi avem planificarea lunară a cheltuielilor, astfel încât costurile pe care le avem, atât eu, soția și copiii, încercăm să planificăm ce cheltuieli vom avea în această lună, ce venituri vom avea.

Astfel, noi înțelegem, dacă avem niște bani rezervă sau mai avem nevoie de bani. Totodată, planificarea financiară presupune nu doar să planifici cheltuielile și veniturile pe care le vei avea, dar să încerci să gestionezi banii pentru obiectivele de viață pe care le ai. În cazul nostru, ne străduim să punem deoparte anumiți bani pentru activități, precum vacanță, călătorii.

Totodată, ne propunem și sper să reușim să ducem acest lucru până la capăt să avem un buget al copiilor, astfel încât de acum să alocăm lunar o parte din venitul nostru pentru costurile pe care le vor avea copii, în special studiile, pentru că studiile peste hotare sunt costisitoare și ar fi bine să începem să pregătim și să investim acești bani”.

Ai grijă de banii tăi, mai ales în această perioadă. Învață, gestionează și inspiră-i pe alții să facă. Următoarele două interviuri vor fi despre educarea financiară a copiilor și unde ar trebui să ne investim banii.

Mai multe sfaturi despre o relație sănătoasă cu banii și dezvoltare personală găsești în proiectul #NotadePlată, interviurile cu fondatorul vinăriei Et Cetera, Alexandru Luchianov, și creatoarea de modă, brand-ul OBlanc, Olga Blanc.

Nota de Plată a designerei Olga Blanc. Despre bani, dezvoltare personală, bărbatul care o susține și succesul brandului O'Blanc (VIDEO)

Nota de plată a lui Alexandru Luchianov. Despre profitul vinăriei Et Cetera, bani pierduți, dezvoltare personală și cum e să faci business cu fratele (VIDEO)

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal