
Primăriile din raionul Soroca au transferat bani pentru procurarea unui aparat de ventilare respiratorie
Primăriile satelor și comunelor din raionul Soroca au transferat câte 9.000 de lei pe contul Consiliului Raional Soroca, astfel încât din acești bani să se procure un aparat de ventilare respiratorie. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele raionului Svetlana Păunescu, scrie observatorul.md.
・
„Este o inițiativă foarte frumoasă ca fiecare primărie să doneze acești bani și să mai cumpărăm un astfel de aparat pentru spital. Sperăm ca în această săptămână să fie definitivat procesul”, a declarat Păunescu.
Informația a fost confirmată și de Președintele Asociației Primarilor din Raionul Soroca, Serghei Cetulean, primarul comunei Parcani.
„Unele primării au alocat banii din fondul de rezervă, noi nu am avut acolo bani așa că am modificat bugetul și am luat de la amenajarea teritoriului, iar până în toamnă voi găsi resurse ca să completăm înapoi de unde am luat”.
În raionul Soroca sunt 34 de primării ale satelor și comunelor. Amintim că un profesor de anestezie la Universitatea de Stat și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, Adrian Belîi, șef al departamentului de Anestezie și Terapie Intensivă la Institutul de Medicină Urgentă, a declarat că stocul de producție al aparatelor de ventilare calitative este limitat în întreaga lume și doar câteva țări sunt capabile să asigure producția acestora.
Potrivit ministrei, la spitalul de la Bălți sunt internate șase persoane: două se află în stare medie, patru în stare satisfăcătoare.
La Căușeni sunt internate cinci persoane: una dintre ele se află în stare medie, patru în stare satisfăcătoare.
Precizăm că ieri, după procesarea a 169 de probe, au fost confirmate 35 de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19 în R. Moldova. Numărul îmbolnăvirilor se ridică la 298 de persoane.
1 – 7 martie – O femeie de 48 de ani, care venea acasă din Italia, a fost luată în stare gravă de la Aeroportul Internațional Chișinău.
2,3 – 10 martie – Un bărbat din sudul țării, în vârstă de 60 de ani, după o vizită de trei săptămâni în Italia, a ajuns pe mâna medicilor. Totodată, o altă femeie revenită din Italia a ajuns la spital, după ce a ignorat primele sfaturi ale medicilor și s-a autotratat acasă.
4 – 11 martie – Cel de-al patrulea caz a fost înregistrat la o tânără. Și aceasta a venit în țară din Italia, cu un autocar, fiind preluată de medici direct de la punctul de trecere a frontierei.
5, 6 – 12 martie – Au fost confirmate alte două cazuri. Ministerul Sănătății a refuzat să ofere informații despre sexul, vârsta persoanei sau regiunea de trai. Singurele precizări au fost că starea de sănătate a persoanelor este de gravitate medie și că ambele au venit din Italia.
7,8 – 13 martie – Încă două persoane adulte au fost testate pozitiv. În ambele cazuri e vorba de importul infecției. „Nu avem răspândire locală”, au dat asigurări autoritățile.
9-12 – 14 martie - Încă patru cazuri confirmate de coronavirus. În premieră, sunt înregistrate primele două cazuri de transmitere locală a infecției de coronavirus.
13-23 – 15 martie - Au fost confirmate 11 cazuri noi de COVID-19. Printre persoanele infectate se numără un copil.
* 16 martie – Autoritățile au anunțat că o persoană a fost tratată de coronavirus.
24-29 – 16 martie - Au fost anunțate șase cazuri noi confirmate de laborator: două de import, fiind vorba de persoane revenite din Marea Britanie, iar patru - de transmitere locală. Totodată s-a menționat că s-a agravat starea primei persoane infectate cu COVID-19, de la Spitalul Republican.
30 – 17 martie – A fost confirmat un nou caz de import la o persoană revenită din Italia.
* 18 martie – Primul deces: O pacientă de 61 de ani, infectată cu COVID-19, a murit după patru zile de la internarea în spital.
31-36 – 18 martie – Încă șase cazuri au fost confirmate: trei de import și trei de transmitere locală.
37-49 – 19 martie – Încă 13 persoane din Republica Moldova au fost infectate cu noul tip de coronavirus. În șapte cazuri e vorba de importul virusului. Persoanele au revenit din Italia, Marea Britanie și Ucraina.
50-66 – 20 martie – Autoritățile anunță alte 17 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Mai multe persoane s-au îmbolnăvit după ce au fost în excursie la o mănăstire din Ucraina.
67-80 – 21 martie – Au fost înregistrate alte 14 cazuri de coronavirus. Se confirmă și primele două infectări ale moldovenilor din Transnistria.
* 21 martie – Femeia ce s-a întors din Italia cu zborul Milano- Chișinău, fiind prima pacientă infectată din Republica Moldova, a fost tratată. Ministerul Sănătății a spus că aceasta va rămâne în spital din alte motive.
81-94 – 22 martie – S-au confirmat alte patru cazuri de import și zece cu transmitere locală.
95-109 – 23 martie – Printre cele 15 cazuri noi anunțate se numără o gravidă și un lucrător medical.
110-125 – 24 martie – Trei cazuri sunt de import, iar 13 cazuri sunt de transmisie locală
126-149 – 25 martie – Încă 24 de cazuri de coronavirus au fost confirmate: trei sunt de import și 21 cu transmisie locală.
150-177 – 26 martie – Încă 28 de cazuri au fost anunțate. Printre persoanele infectate se regăsesc și patru angajați ai Spitalului Clinic Republican.
177-199 -27 martie - Încă 22 de cazuri au fost confirmate. Printre acestea, încă patru lucrători medicali de la Spitalul Clinic Republican.
199-231 - 28 martie - 32 de cazuri noi confirmate, 30 dintre care cu transmitere locală.
231 - 263 - 29 martie - Au fost confirmate 32 de cazuri noi de îmbolnăvire. Majoritatea, 31 la număr, sunt cazuri de transmitere locală.
263 - 298 - 30 martie - Au fost confirmate 35 de cazuri de infectare cu COVID - 19.