Șefa de la sănătate, Viorica Dumbrăveanu, mărturisește că a avut gânduri să renunțe la mandatul de ministră. Aceasta din cauza mesajelor negative și a amenințărilor care, spune ministra, îi afectează întreaga familie. „Am să duc acest mandat cu demnitate până la urmă”, a spus Dumbrăveanu.
„În perioada aceasta m-am gândit să demisionez, atunci când îmi era afectată familia. Toată denigrarea care este, toate mesajele de amenințare care mi-au fost făcute în timpul mandatului m-au afectat personal. Ca și persoană eu aș putea depăși. Mai greu îmi este să depășesc când am doi copii maturi care suferă și mai greu îmi este să depășesc atunci când vorbesc cu mama și ea plânge adeseori. În aceste situații nu se merită niciun mandat, când îți este afectată familia”, a spus Viorica Dumbrăveanu, la emisiunea Puterea a Patra de la N4.
Totuși, ministra a decis că nu va renunța la mandatul său și va continu să muncească alături de echipa din care face parte.
„Dar eu o să demonstrezi la toți cei care mi-au fost „neprieteni” în această perioadă că sunt o fire destul de hotărâtă. Am să merg mai departe pentru că altfel ar fi o lașitate din partea mea. Am să duc mandatul cu demnitate până la urmă.
Dar am fot învinuită că sunt „generalul care am împușcat un ostaș din armata mea”. Vreau să vă zic că nici pe departe nu sunt în rol de general. Eu nu am avut subalterni, ci colegi. Sunt parte a echipei care au nevoie de suport”, a subliniat Dumbrăveanu.
Viorica Dumbrăveanu face parte din Executivul condus de premierul Ion Chicu, fiind numită în funcția de ministră a Sănătății în noiembrie 2019. Până la acest moment, Dumbrăveanu a deținut funcția de consilier al președintelui R. Moldova în domeniul dezvoltării sociale, iar anterior a fost secretar de stat pe domeniul asistenței sociale la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Vezi și aceste știri

Dumbrăveanu, după ce a spus că primește fotografii cu veceurile și lenjeria din spitale: Sistemul medical e așa cum au fost și prioritățile

După ce a declarat că testele rapide sunt ineficiente, Dumbrăveanu a acceptat 10 mii de teste express, oferite de Rusia (VIDEO)
