Înscrierea pentru zborurile charter, pas cu pas. Care este procedura, unde pot fi găsite informațiile și cum sunt selectați pasagerii

Înscrierea pentru zborurile charter, pas cu pas. Care este procedura, unde pot fi găsite informațiile și cum sunt selectați pasagerii

Zborurile charter efectuate de companiile avia autorizate de Comisia Situații Excepționale sunt stabilite conform unor proceduri clare. Secretatul de stat de la Ministerul Afacerilor Externe, Eugeniu Revenco, a explicat punctual cum are loc procedura de înscriere a pasagerilor la aceste rute, cum sunt selectate persoanele și unde pot fi găsite detalii veridice despre zboruri, grafice și prețuri.

Funcționarul a precizat că lista destinațiilor a fost întocmită ținându-se cont de rutele efectuate anterior, dar și de numărul de persoane înregistrate pe listele ambasadelor.

„În ordinea priorităților, ambasadele au încercat să trieze, să identifice persoanele în dificultate. Listele sunt pregătite exclusiv de ambasade, nu există și nu au existat intermediari”, a spus Revenco.

Publicitate

Totodată, potrivit funcționarului, Autoritatea Aeronautică Civilă este singura instituție care negociează graficul zborurilor, ziua în care va fi operat zborul și prețurile călătoriei:

„Informațiile despre zboruri vor apărea pe site-urile operatorilor aerieni și pe site-urile ambasadelor corespunzătoare. Noi pregătim prima listă de zboruri de pe data de 6 aprilie”.

Totodată, Revenco a explicat care este procedura de înscriere la cursele charter. Mai întâi, persoanele care vor să revină în Moldova trebuie să se adreseze la ambasadele țării în care se află, să sune la numerele de telefon indicate pe site-urile ambasadelor, să trimită un e-mail sau să completeze un formular online:

„Ulterior, listele se transmit către operatorii aerieni, iar ei vor lua legătura cu pasagerii. Listele vor fi de 180-220 de persoane. Vom da liste ceva mai lungi, în caz că unii se răzgândesc sau decid să mai stea în țara respectivă din alte motive. Listele întocmite de ambasade au ținut cont de următoarele criterii: copii minori cu părinți sau minori aflați la studii peste hotare în programe de schimb Erasmus, studenți, persoane aflate la tratament, turiști”.

Mai mult, Revenco spune că autoritățile de la Chișinău vor încerca să găsească soluții pentru a repatria și persoanele aflate la distanțe mai mari, prin efectuarea zborurilor transatlantice sau zbouri din alte locuri mai puțin accesibile pentru călătoriile directe din Moldova.

Din 18 martie până în prezent au fost efecutate aproximativ 24 de zboruri charter.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal