Cum au „jonglat” autoritățile cu un teren pe care ZEL „Bălți” a vrut să construiască un parc de inovare în inginerie

Cum au „jonglat” autoritățile cu un teren pe care ZEL „Bălți” a vrut să construiască un parc de inovare în inginerie

Statul a jucat, timp de un an, ping-pong cu un teren care a aparținut Zonei Economice Libere „Bălți”. Pe 15 februarie 2019, cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare prin sistem mixt, Guvernul Filip a modificat o lege organică, prin angajare de răspundere guvernamentală, prin care a fost exclus un teren de 2,238 ha din componenţa ZEL „Bălţi”. Terenul de la Telecentru, de pe strada Sprâncenoaia 1, urma să devină un parc de inovare. Pe 1 aprilie, după o adresare la Curtea Constituțională și sesizări la organele de drept, terenul a revenit în subordinea ZEL Bălți, prin decizia Guvernului. 

În toamna anului 2019, Curtea Constituţională a statuat că terenul exclus din componența ZEL Bălți prin decizia Guvernului Filip nu era o circumstanță deosebită, care necesita stabilirea unor măsuri urgente cum ar fi angajarea de răspundere.

Președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe de atunci, deputatul PPDA Igor Munteanu, afirma că „în spatele acestei decizii abuzive a Guvernului Filip” au stat „interesele domnului Iurie Ciocan” fostul director al centrului pentru implementarea reformelor, scria cotidianul.md atunci.

Publicitate

„Proiectul pentru care a făcut lobby domnul Ciocan nu a întrunit niciun aviz pozitiv. Toate avizele au fost negative, CNA, Ministerul Economiei. Avizele au arătat că proiectul promovat de domnul Ciocan nu întrunește minimele standarde. Domnul Ciocan a încercat să manipuleze Parlamentul și Guvernul, invocând că pe terenul transmis prin lege organică în anul 2018 se află o întreprindere de dezvoltare științifică de importanță strategică”, a declarat Munteanu.

Ulterior, TVR scria că Iurie Ciocan nega toate acuzaţiile. „Dumnealui ori este prost informat, ori este rău intenţionat. Pentru că ceea ce s-a făcut în acele hotărâri de guvern, s-a readus în proprietatea statului directă terenuri care aparţin unei instituţii de învăţământ. Cineva din interior, din punctul meu de vedere cu alte intenţii a luat acele terenuri şi le-a transferat Zonei Economice Libere”, spunea Iurie Ciocan.

La scurt timp după hotărârea CC, administratorul ZEL Bălți, Marin Ciobanu, posta o fotografie cu Igor Munteanu și scria mulțumiri dlui Munteanu.

„Președinte Igor Munteanu a apărat la Curtea Constituțională cauza ZEL Bălți. În inima Chișinăului urma să fie creat Parcul de Inovare, Cercetare și Dezvoltare în Inginerie, peste 10 centre de cercetare și dezvoltare, institute specializate, birouri de certificare, programe de dezvoltare economică! Donatorii - gata să aloce granturi de peste 10 milioane de euro pentru deschiderea acestor centre. Un an de zile ne-am luptat cu raiderii-bandiiții, criminalii care au stopat sute de locuri de muncă cu peste 1.000 euro salarii. Cauza lor - construcții de blocuri de locuit!”, scria Ciobanu.

În decembrie anul trecut, Zona Economică Liberă publica un comunicat în care se anunța că administrația a convenit să contracteze de la BIT Media, entitate parte a concernului austriac EEE Group, un credit în valoare de 5 milioane de euro (96,31 milioane de lei), pentru reconstrucția, reparația de încăperi și amenajarea de birouri și oficii a clădirii de pe str. Sprîncenoaia, 1.

Din această sumă 1,5 milioane de euro vor fi direcționați pentru reconstrucția și pregătirea infrastructurii de producere. Hala deja existentă, cu o suprafață de cca 3.000 m2 și spațiile de birou cu aceeași suprafață de circa 3.000 m2, urmează să fie reconstruite, renovate și dotate în conformitate cu exigențele în materie, ale partenerilor de dezvoltare și ale companiilor beneficiare.

Alte 3,5 milioane de euro urmează a fi utilizate pentru implementarea programelor software&hardware în cadrul planului cadru de digitalizare în educație, dar și pentru dezvoltarea unui Program de Master comun în inginerie mecanică și tehnologii digitale în Moldova.

Pe 1 aprilie, Guvernul Chicu a cerut Parlamentului să includă terenul de peste două hectare, precum și construcțiile de pe acesta, în componența ZEL Bălți. Pentru ca modificarea să aibă loc, deputații trebuie să voteze proiectul.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal