
Se împlinesc 11 ani de la protestele din aprilie 2009. Istoriile relatate de-a lungul timpului de AGORA
Astăzi se împlinesc 11 ani de la protestele din 7 aprilie 2009. Mai mulți tineri plini de speranțe, care au ieșit în stradă, au fost maltratați, iar vinovații așa și nu au fost trași la răspundere. Astfel, tragicele evenimente rămân o pată neagră în istoria Republicii Moldova. Puteți vedea mai jos câteva dintre materialele publicate de AGORA de-a lungul timpului, dedicate acestui subiect.
・
În 2015, am discutat cu oamenii despre ce a avut loc în aprilie 2009. Unii au spus că nu cunosc nimic despre acele proteste, alții au menționat că, în pofida manifestațiilor, nimic nu s-a schimbat.
Doi ani mai târziu, am prezentat mărturiile mai multor victime ale torturii din acea perioadă. „Ne-au dezbrăcat în pielea goală și ne impuneau să facem flotări”, a povestit un tânăr.
În 2017, am vrut să știm ce cunoaște noua generație despre manifestațiile sângeroase. „Au fost proteste împotriva primarului”, a spus un copil intervievat.
Totodată, ne-a reușit să discutăm cu Victor Bulgar, un tânăr care a rămas cu sechele fizice și morale. Împreună cu fratele său, tânărul a fost luat cu forța din stradă de polițiști îmbrăcați în civil, în timp ce pleca acasă după protestul pașnic, în seara de 8 aprilie.
„Sergiu Spălatu și cu prietenii lui îmi spuneau: „A, ai fost plătit de români să faci revoluție aici?” și loveau în mine. La un moment dat, eu nu mai strigam de durere, mă loveau la fund, pe picioare, pe spate, la cap. Mă străduiam să mă țin pe picioare și mă orientam după orizont să nu cad jos. În încăperea domnului Spălatu am fost amenințat cu 15 ani de pușcărie, cu răfuială fizică, cu faptul că bărbații își vor bate joc de mine în închisoare, că nu mai ies viu”, a povestit Victor Bulgar.
Diagnoza medicilor a fost tăioasă: dacă nu se adresa la timp, putea să moară. Au urmat luni de reabilitare, iar la un an de la tragedie, Victor s-a decis totuși să meargă la procuratură și să scrie o plângere pe numele statului și a unicului polițist pe care îl cunoștea - Sergiu Spălatu. Încă peste un an, în 2011, Victor s-a întâlnit la o ședință de judecată cu agresorul său. Polițistul a fost de acord să-i ofere o recompensă pentru ca tânărul să-și retragă cererea. Recompensa propusă a fost un... porc. Însă ceea ce a reușit familia Bulgar să obțină de la polițist au fost doar 4.500 de lei.
Anul trecut, am relatat cum s-au desfășurat evenimentele în viziunea unui tânăr care a reușit să arboreze drapelul Uniunii Europene pe clădirile Parlamentului și Președinției sau cum speranța într-un viitor prosper s-a transformat în dezamăgire. „Voiam o schimbare, care trebuia să se întâmple în mediul nostru. Una era cert – că nu voiam comunismul la putere. Voiam o putere pro-europeană care să aducă noi valori în societatea noastră și care să ne creeze oportunități noi de dezvoltare. Noi am ieșit în piață să protestăm pașnic”, a menționat tânărul în interviul realizat.
Am realizat și un #10yearschallenge: Unde au ajuns politicienii aflați pe val la 7 aprilie 2009.
Iar în acest proiect fotografic puteți vedea 10 scene din aprilie 2009 versus aprilie 2019.