„Potrivit primelor informații, băiatul a ieșit din ogradă în seara zilei de 3 aprilie, la aproximativ ora 18:00. Părinții acestuia nu au reușit să-l găsească, iar după mai multe încercări, aceștia au apelat la vecini și săteni. Pe parcursul nopții minorul a fost căutat, dar fără rezultat, iar în dimineața zilei de 4 aprilie, oamenii au apelat la salvatori și polițiști pentru ajutor”, a menționat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU)într-un comunicat.
Salvatorii au mers dimineața la fața locului și au format grupuri de căutare împreună cu localnicii.
„După două ore de căutare intensă, angajații MAI au depistat copilul dormind într-o livadă la distanța de aproximativ un kilometru de casa minorului. Băiatul a fost preluat de specialiști și transportat pentru investigații medicale la spital. Din fericire, minorul nu a suportat traumatisme sau hipotermie, în pofida temperaturilor joase înregistrate pe parcursul nopții. Organele de drept urmează să investigheze cazul”, a spus IGSU.
Instituția îndeamnă oamenii să-și monitorizeze strict copiii, iar în situații de urgență să apeleze Serviciul 112.
În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în peste 80 situații de risc.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.