Universitatea Stanford, cea mai preferată de studenți și părinți

Universitatea Stanford, cea mai preferată de studenți și părinți

Universitatea Stanford rămâne al treilea an consecutiv pe primul loc în topul celor mai preferate universități atât de studenți cât și de părinți. Universitatea Harvard se află pe locul doi în ambele liste. Cel puțin asta arată un clasament realizat de compania Princeton Review, transmite Agora cu referire la Huffington Post.

Princeton Review elaborează anual un clasament al „universităților de vis” pentru părinți și studenți, dacă prețul și condițiile de admitere nu ar fi o problemă.

Potrivit studiului, majoritatea adolescenților consideră că procesul de admitere la universitate este unul stresant. 73 la sută din elevi și părinți au declarat că au avut un nivel „ridicat” sau „foarte ridicat” de stres în perioada admiterii la o instituție de învățământ. Cel mai frecvent sfat pe care l-au dat respondenții elevilor care vor să aplice anul viitor la o universitate este „Începeți cât mai devreme”.

Universitățile preferate de studenți

10. University of Pennsylvania ($40,594 pe an)
9. Cornell University ($43,416 pe an)
8. Princeton University ($41,820 pe an)
7. Massachusetts Institute of Technology ($44,720 pe an)
6. Yale University ($44,000 pe an)
5. University of California-Los Angeles ($11,220 - rezidenții statului, $34,098 - rezidenții din afara statului)
4. Columbia University ($46,846 pe an)
3. New York University ($43,746 pe an)
2. Harvard College ($40,418 pe an)
1. Stanford University ($44,184 pe an)

Universitățile preferate de părinți pentru copiii săi

10. University of California-Los Angeles ($11,220 - rezidenții statului, $34,098 - rezidenții din afara statului)
9. University of Notre Dame ($45,730 pe an)
8. University of Michigan-Ann Arbor ($21,422 pe an)
7. Columbia University ($46,846 pe an)
6. New York University ($43,746 pe an)
5. Massachusetts Institute of Technology ($44,720 pe an)
4. Yale University ($44,000 pe an)
3. Princeton University ($41,820 pe an)
2. Harvard College ($40,418 pe an)
1. Stanford University ($44,184 pe an)

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege

Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege

Criza ruso-occidentală legată de Ucraina, discutată la Moscova de miniștrii Apărării ai Rusiei și Marii Britanii

Criza ruso-occidentală legată de Ucraina, discutată la Moscova de miniștrii Apărării ai Rusiei și Marii Britanii

Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile

Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Votat în lectură finală: Avocații rămân fără imunitate - pot fi reținuți în cazul unor infracțiuni flagrante
  • 2
    EDITORIAL | De ce adresarea președintei m-a lăsat rece
  • 3
    Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare
  • 4
    Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.