Șefa FMI: Recesiunea provocată de coronavirus este mai gravă decât criza din 2008

Șefa FMI: Recesiunea provocată de coronavirus este mai gravă decât criza din 2008
Kristalina Georgieva, sursa foto: balkaninsight.com

Pandemia de coronavirus a paralizat economia mondială şi a aruncat lumea într-o recesiune care va fi „mult mai gravă” decât criza financiară globală din urmă cu un deceniu. Asta a declarat, vineri seara, directoarea generală Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Cu ocazia unei conferinţe de presă comune cu directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Kristalina Georgieva a făcut un apel către economiile avansate să îşi extindă eforturile pentru a ajuta economiile emergente şi ţările în curs de dezvoltare să depăşească impactul economic şi sanitar al pandemiei. „Această criză este fără precedent. Am văzut cum economia mondială s-a oprit. Suntem acum într-o recesiune care este mult mai gravă decât criza financiară globală din 2008-2009”, a declarat Kristalina Georgieva.

Un mesaj similar a venit din partea preşedintelui Băncii Mondiale, David Malpass. „Dincolo de impactul sanitar al pandemiei de COVID-19, ne aşteptăm la o recesiune globală majoră”, a spus David Malpass într-o postare pe reţeaua LinkedIn.

Pieţele emergente şi economiile în curs de dezvoltare au fost lovite de criza coronavirusului a subliniat Georgieva, precizând că investiţii de aproape 90 de miliarde de dolari au ieşit de pe pieţele emergente, mult mai mult decât în perioada crizei financiare din 2008. De asemenea, unele state sunt afectate de scăderea dramatică a preţului materiilor prime. Georgieva a mai spus că 90 de ţări, adică aproape jumătate din cele 189 de state membre ale FMI, au solicitat acordarea de finanţare de urgenţă de la FMI pentru a răspunde la pandemia de coronavirus.

Atât FMI, cât şi OMS, au făcut un apel pentru ca finanţarea de urgenţă să fie utilizată în principal pentru consolidarea sistemelor medicale, plata doctorilor şi asistentelor şi achiziţionarea de echipamente de protecţie. „Pe măsură ce finanţarea ajunge în ţările care au nevoie, rugămintea noastră este ca cheltuielile medicale să fie plasate în fruntea listei de priorităţi”, au subliniat directorul FMI, Kristalina Georgieva, şi directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Menționăm că, la nivel global, peste 1,16 milioane de persoane au fost infectate cu COVID-19, iar peste 62 de mii de oameni au murit.

Vezi și aceste știri
Banca Mondială va aloca 160 miliarde de dolari pentru a frâna pandemia și criza economică. Cel mai mare beneficiar va fi India

Banca Mondială va aloca 160 miliarde de dolari pentru a frâna pandemia și criza economică. Cel mai mare beneficiar va fi India

OMS a estimat punctul critic de cazuri COVID-19 la care poate ajunge R. Moldova. Valul cel mai mare de infecții, prognozat peste o săptămână

OMS a estimat punctul critic de cazuri COVID-19 la care poate ajunge R. Moldova. Valul cel mai mare de infecții, prognozat peste o săptămână

Noua prognoză a autorităților: 31 de mii de cazuri de coronavirus până la finele lunii mai

Noua prognoză a autorităților: 31 de mii de cazuri de coronavirus până la finele lunii mai

Advertoriale
Librarius anunță oferta specială pentru cei mici: cărți pentru copii cu REDUCERI de 20%

Librarius anunță oferta specială pentru cei mici: cărți pentru copii cu REDUCERI de 20%

Vânzările online nu mai sunt viitorul, dar prezentul! Ce este un marketplace și cum funcționează

Vânzările online nu mai sunt viitorul, dar prezentul! Ce este un marketplace și cum funcționează

Relansează-ți afacerea cu Linia de Credit Rapid IMM de la Victoriabank

Relansează-ți afacerea cu Linia de Credit Rapid IMM de la Victoriabank

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Marius Solcan - Business la 23 ani, investitorul din avion, cocktail barul Marlene | NOTA DE PLATĂ (VIDEO)
    Marius Solcan - Business la 23 ani, investitorul din avion, cocktail barul Marlene | NOTA DE PLATĂ (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Vrei să pleci (din partid), dar nu mă, nu mă iei. Cum își justificau transfugii migrările
  • Radu Lazăr - Endava, succesul în carieră, atitudinea față de crize, provocări și oportunități în IT, management | NOTA DE PLATĂ
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Ne uităm peste gard la vecini, sau ce fac alte state în lupta cu COVID-19
  • Ruslan Cojocaru - Viziunea față de crize, educație financiară, Tucano Coffee, Oliva Verde și NOTA lui DE PLATĂ (VIDEO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Gătim alături de Klumea. Salam din biscuiți și cacao, Mai Dulce cu Aliona Baciu (Video)
  • Gătim alături de Klumea. Pregătim alivancă Mai Dulce cu Ana Stratulat (Video)
Cele mai populare
  • 1
    Stațiile PECO din Moldova ar putea trece la regimul de autoservire. Autoritățile, îngrijorate de potențialele pericole
  • 2
    Donald Trump: „SUA încetează orice relație cu Organizația Mondială a Sănătății”. Accesul chinezilor pe teritoriul Americii, blocat
  • 3
    NASA reia cea mai importantă lansare din lume și trimite în spațiu prima misiune cu echipaj uman (VIDEO LIVE)
  • 4
    Încă doi oameni au murit din cauza coronavirusului de tip nou. 202 cazuri de infectare, confirmate în ultimele 24 de ore
Autentificare
Creează cont