Spitalul din Ștefan Vodă rămâne închis până pe 20 aprilie

Spitalul din Ștefan Vodă rămâne închis până pe 20 aprilie
FOTO: ProTV

Autoritățile au anunțat că spitalul raional de la Ștefan Vodă va fi închis până pe 20 aprilie. Decizia a fost luată de Comisia Situații Excepționale și anunțată de premierul Ion Chicu.

Acum câteva zile, spitalul din Ștefan Vodă fusese plasat în carantină, după ce au fost înregistrate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 în rândul lucrătorilor medicali.

Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a spus că pacienții din această instituție au fost transferați în municipiul Chișinău, în instituțiile medico-sanitare publice, pe parcursul zilei de joi.

În plus, autoritățile au anunțat că așteaptă să vadă cum evoluează lucrurile la spitalul din Soroca, pentru a decide dacă-l vor închide sau nu.

Citește și: Cum s-au infectat lucrătorii medicali dintr-un spital din Ștefan Vodă: „Colegii noștri au scăpat în afara orelor de lucru niște elemente”

La Ștefan Vodă au fost înregistrate 132 de cazuri de COVID-19.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cum s-au infectat lucrătorii medicali dintr-un spital din Ștefan Vodă: „Colegii noștri au scăpat în afara orelor de lucru niște elemente”

Cum s-au infectat lucrătorii medicali dintr-un spital din Ștefan Vodă: „Colegii noștri au scăpat în afara orelor de lucru niște elemente”

Ce se întâmplă la Ștefan-Vodă? Localnicii raportează decese și medici infectați. Ministerul instituie carantină la spitalul raional

Ce se întâmplă la Ștefan-Vodă? Localnicii raportează decese și medici infectați. Ministerul instituie carantină la spitalul raional

Orașele Ștefan-Vodă și Soroca intră în carantină după ce au fost confirmate mai multe cazuri de COVID -19

Orașele Ștefan-Vodă și Soroca intră în carantină după ce au fost confirmate mai multe cazuri de COVID -19

Advertoriale
Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

Ai un cabinet stomatologic? Contabilul tău e la DAD Accountant

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Caz tragic în capitală. Un bărbat a murit, după ce a călcat într-o băltoacă în care erau căzute două fire electrice
  • 3
    Scenariul ca Rusia să ia Nicolaiv, Odesa și regiunea transnistreană este ridicol, spune Alexei Arestovici
  • 4
    ANSP explică cum și când se administrează Iodura de Potasiu: Primele ore de la catastrofa nucleară, decisive pentru sănătate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.