Parlamentul a amânat votarea prelungirii moratoriului BNM asura celor trei bănci

Parlamentul a amânat votarea prelungirii moratoriului BNM asura celor trei bănci
Colaj: Agora

Parlamentul a amânat dezbaterea proiectului de lege privind modificarea termenului moratoriului stabilit de BNM în cazul celor trei bănci administrate special, până după audierea raportului comisiei speciale. Proiectul a fost dezbătut intens în plenul Parlamentului, iar în final acesta a fost amânat pentru o ședință specială, cu majoritatea voturilor celor prezenți, informează Agora. 

Astfel autorii propun extinderea moratoriului până la 9+2 luni. Potrivit lui Moloșag, administrarea specială și moratoriul sunt lucruri diferite. Măsura de moratoriu vine să susțină BNM care a pus administrarea specială pentru a menține activele în bănci. „Instrumentul vine să susțină administrarea și deponenții”, a declarat Moloșag.

Dezbaterile au fost destul de încinse în Parlament. Deputatul Mihai Ghimpu a cerut să fie precizat dacă este legat de situația de la BEM, Banca Socială și Unibank, iar Voronin s-a întrebat despre ce scheme ar putea fi vorba. 

„Știți cât se ține mortul pe laiță?”

„Acest proiect vine să perfecționeze sistemul legislativ existent la cazuri similare dar este legat și de stiuația din aceste bănci”, a declarat Moloșag

„Dvs știți cât se ține mortul pe laiță?”, a întrebat Ghimpu.

„Știu, dar nu este cazul pentru această situație. Astăzi avem trei bănci sub administrare specială. Moratoriul expiră pe 27 martie. Este un caz complex. Pentru a face o evaluare suficientă inclusiv cu implicarea companiilor de audit este necesar timp suplimentar”, a menționat Moloșag.

„Ceea ce pot eu să spun e că termenul legat de Administrarea Specială este bine să fie în consens cu termenul de moratoriu”, a adăugat viceguvernatorul BNM.

„Vreți să ne implicați”

„Dvs cereți prelungirea pentru opt luni de zile. Nu o să ținem societatea încă opt luni de zile. Ce ați plămădit împreună cu comisia? Comisia nimic. Voi nu o să faceți nimic. Spuneți așa cinstit” a declarat Vladimir Voronin. 

„Și noi suntem în așteptarea raportului comisiei. Moratoriul pentru trei bănci expiră pe 27 martie în condițiile în care nu se extinde, orice acționar sau orice persoană afiliată băncii are dreptul să solicite activele din aceste bănci”, i-a răspuns Moloșag. 

„Poate programăm ședință specială în zilele ce urmează și ascultăm acest raport și luăm decizia respectivă. Iar e o schemă ceva. Dvs iarăși doriți să ne implicați. Haideți să muncim. O săptămână două, o lună cel mult”, a adăugat Vladimir Voronin. 

Comuniștii au solicitat amânarea votării acestui proiect pentru a putea audia mai întâi raportul referitor la situația de pe piața valutară. 

Poziția PCRM, susținută de PLDM 

Poziția formulată de deputații comuniști a fost susținută și de către liberal-democrați. Potrivt lui Vlad Filat, continuarea dezbaterilor este necesară. „Propunem ca inițial să dezbatem raportul și în cadrul aceleiași ședințe să ne pronunțăm pe acest proiect de lege”, a mai adăugat deputatul.

Ulterior după o pauză de cinci minute, spicherul Parlamentului a propus votarea acestui proiect la o ședință ulterioară, când va fi și dezbătut raportul comisiei speciale referitoare la situația pe piața financiară. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Carantină de 14 zile pentru moldovenii care revin în țară din opt state din sudul Africii, din cauza apariții noii tulpini de COVID-19

Carantină de 14 zile pentru moldovenii care revin în țară din opt state din sudul Africii, din cauza apariții noii tulpini de COVID-19

EDITORIAL | Ce este psihoterapia și de ce avem nevoie de ea

EDITORIAL | Ce este psihoterapia și de ce avem nevoie de ea

Elvețienii adoptă prin referendum introducerea certificatului sanitar

Elvețienii adoptă prin referendum introducerea certificatului sanitar

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Republica Moldova va elibera pașapoarte din policarbonat. Prețul actelor ar putea să scadă
  • 2
    O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)
  • 3
    O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii
  • 4
    Raliurile nocturne, în vizorul polițiștilor. Un șofer a rămas fără permisul de conducere (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.