
Alimentația pacienților de la Centrul COVID-19 trece, din responsabilitatea Primăriei, la CNAM
Primăria Chișinău nu va mai fi responsabilă să asigure alimentația pacienților de la Centrul COVID-19, de la Moldexpo. Comisia pentru Situații Excepționale a decis să treacă aceste cheltuieli pe seama Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
・
La data de 3 aprilie, comisia a decis: „Autoritățile administrației publice locale din municipiul Chișinău vor asigura, cu titlu gratuit, alimentația în volum deplin a personalului medical și pacienților, aflați în cadrul Instituției Medico–Sanitare Publice Centrul COVID–19 Chișinău”.
Iar pe 6 aprilie, comisia se răzgândește și stabilește excluderea cuvintelor „și pacienților, stabilind următoarele:
„Compania Națională de Asigurări în Medicină va asigura în volum deplin finanțarea costurilor alimentației necesare pacienților din contul fondurilor de asigurări obligatorii de asistență medicală”.
Decizia de a amplasa un centru de triere la Moldexpo a fost anunțată pe 29 martie. S-a stabilit că directorul acestuia va fi șeful Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, Ion Crudu. Totodată, s-a decis că directorii și administratorii instituțiilor medicale din țară vor fi obligați să asigure detașarea lucrătorilor medicali către acest centru.
Ulterior, s-a decis transformarea sanatoriului „Constructorul” din capitală în centru pentru tratarea persoanelor infectate cu COVID-19, fiind numit Centrul Constructorul COVID-19.
Iar pe 6 aprilie, premierul Ion Chicu a anunțat că autoritățile examinează amplasarea unui nou centru de triere la sala polivalentă din capitală, cunoscută sub denumirea de „manej”.