O echipă de medici și asistenți medicali români a plecat în Italia, pentru a contribui la stoparea epidemiei cu COVID-19

O echipă de medici și asistenți medicali români a plecat în Italia, pentru a contribui la stoparea epidemiei cu COVID-19
Foto: gov.ro

O echipă formată din medici și asistenți medicali români a plecat astăzi în Italia, în zona Milano, pentru a oferi ajutor în tratarea persoanelor infectate cu coronavirus, scrie digi24. 

Cele 15 cadre medicale, dintre care zece medici și cinci asistenți, a ajuns în Italia cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române. 

Personalul medical din România, selectat pe bază de voluntariat, va activa la Milano, timp de 14 zile, sub egida Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19.

„Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni cu patru medici și asistenți medicali la bord. La Timişoara, unde aeronava va face escală, se vor îmbarca încă 10 membri ai echipei medicale, care este însoțită de un ofițer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență”, au precizat în această dimineață autoritățile din România. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
„Până pe 28 aprilie nu ne relaxăm”. Dodon spune că statul ar putea reevalua restricțiile abia peste trei săptămâni

„Până pe 28 aprilie nu ne relaxăm”. Dodon spune că statul ar putea reevalua restricțiile abia peste trei săptămâni

R. Moldova intră în scenariul patru de gestionare a epidemiei. Cum e pregătit sistemul medical

R. Moldova intră în scenariul patru de gestionare a epidemiei. Cum e pregătit sistemul medical

De ce sunt tentați elevii din Republica Moldova să plece la studii peste hotare și ce i-ar determina să se întoarcă acasă (FOTO)

De ce sunt tentați elevii din Republica Moldova să plece la studii peste hotare și ce i-ar determina să se întoarcă acasă (FOTO)

Advertoriale
Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Republica Moldova este mai bogată cu 20 000 de copaci grație unei acțiuni de împădurire, marca Linella (VIDEO)

Republica Moldova este mai bogată cu 20 000 de copaci grație unei acțiuni de împădurire, marca Linella (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, despre scandalul în care a fost implicată Avocata Poporului: „Răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare”
  • 2
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
  • 3
    Fără procurori din România în comisia de evaluare a lui Stoianoglo. Motivul pentru care Mariana Alexandru a fost retrasă
  • 4
    Magistrații i-au permis șefului Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, cercetat pentru îmbogățire ilicită, să părăsească țara
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.