Oamenii legii au verificat dacă șoferii de microbuze respectă legea și transportă pasagerii doar pe scaune

Oamenii legii au verificat dacă șoferii de microbuze respectă legea și transportă pasagerii doar pe scaune

Oamenii legii au verificat dacă șoferii de microbuze respectă legea și transportă pasagerii doar pe scaune. În dimineața zilei de marți, la intrările în municipiul Chișinău, câte un echipaj al Inspectoratului General de Patrulare și unul de la Inspectoratul General de Carabinieri au verificat mijloacele de transport pentru ca conducătorii auto să nu depășească numărul de călători permis.

Potrivit oamenilor legii, în timpul verificărilor nu a fost depistat nici un caz de încălcare a regulilor. 

Amintim că în contextul declarării stării de urgență, din data de 23 martie transportul public în capitală are un nou program de activitate.  Astfel, troleibuzele și autobuzele circulă dimineața, între orele 5:30 -10:00, precum și după amiază, 16:00 - 20:00. În restul orelor tranportul este sistat. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
38 de șoferi au urcat băuți la volan în zilele de weekend. Reacția inspectorilor de patrulare

38 de șoferi au urcat băuți la volan în zilele de weekend. Reacția inspectorilor de patrulare

Nouă polițiști de patrulare, cercetați penal pentru corupere pasivă. Au fost urmăriți de SPIA timp de șase luni (VIDEO)

Nouă polițiști de patrulare, cercetați penal pentru corupere pasivă. Au fost urmăriți de SPIA timp de șase luni (VIDEO)

Polițiștii de patrulare își schimbă haina. Oamenii legii din capitală au primit noi uniforme de serviciu (FOTO)

Polițiștii de patrulare își schimbă haina. Oamenii legii din capitală au primit noi uniforme de serviciu (FOTO)

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.