
„E ca și cum ai fi bolnav și te-ai apuca să alergi prea devreme”. OMS, recomandări pentru relaxarea restricțiilor
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu are o recomandare generală pentru ţări şi regiuni privind relaxarea măsurilor luate pentru încetinirea propagării coronavirusului, dar le cere să nu le ridice prea devreme, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, scrie Agerpres.
・
„Unul dintre cele mai importante lucruri este de a nu renunţa prea devreme la aplicarea măsurilor pentru a nu avea o recidivă”, a declarat Lindmeier, într-o conferinţă de presă virtuală.„Este ca şi cum ai fi tu însuţi bolnav, dacă te dai jos din pat prea devreme şi începi să alergi prea devreme, rişti ca boala să recidiveze şi să ai complicaţii”, a adăugat el.
Amintim că în R. Moldova resticțiile impuse agenților economici din domeniul HoReCa și vânzări vor fi menținute cel puțin până pe 28 aprilie. Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, luni.
„Până pe 28 aprilie relaxări de restricții nu vor fi. Mai departe – în funcție de evoluția situației. Dacă vom face pași greșiți acum, pierderile vor fi mai mari. Vom nimeri în cerc vicios. Sperăm că situația impusă de autorități va da rezultatul scontat. După data de 28 sperăm să ajungem la o relaxare a restricțiilor impuse”, a spus Dodon.