Ce înseamnă transmiterea comunitară a COVID-19 despre care Dumbrăveanu spune că „reprezintă un risc pentru populație”

Ce înseamnă transmiterea comunitară a COVID-19 despre care Dumbrăveanu spune că „reprezintă un risc pentru populație”
FOTO: World Health Organization in Moldova

Autoritățile din țară operează, la briefingurile de presă și în comunicatele oficiale, cu noțiuni de transmitere locală a infecției de COVID-19 și cazuri de import. Pe lângă acestea două, mai există și noțiunea de transmitere comunitară, deja existentă, de exemplu, în România. În R. Moldova, aceasta încă nu se înregistrează, iar ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, afirmă că anume acest tip de transmitere e „un risc pentru întreaga populație”. AGORA explică ce înseamnă această noțiune. 

„Punem miza că ne vom opri la cifra de 5000 de persoane infectate, dar asta depinde de măsurile pe care le vom întreprinde. Noi deja demult nu mai atragem atenție sporită la persoanele care intră pe teritoriul R. Moldova și cazurile de import. Suntem atenți la transmiterea locală, focarele și transmiterea comunitară, care reprezintă un risc pentru întreaga populație. Suntem aproape de acest hotar și trebuie să întreprindem tot de ce este nevoie pentru a nu admite transmiterea comunitară”, a punctat șefa de la Sănătate, în direct la postul public de televiziune.

În cele mai simple cuvinte, transmiterea comunitară e atunci când pacientul este contaminat de boală fără avea istoric de călătorie sau contact cu o persoană infectată.

De exemplu, profesorul Alexandru Rafila din România, președinte Societății Române de Microbiologie, afirma într-un interviu în presa română că transmiterea comunitară e cea mai periculoasă formă.

„Adică o transmitere susținută cu număr mare de cazuri într-o perioada relativ redusă de timp, care afectează anumite grupuri sau comunități și este provocată de anumiți transmițători ai bolii, pe care fie nu reușim să-i identificăm, fie îi identificăm foarte târziu”, spunea doctorul.

Pe 21 martie, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din București, Emilian Ioan Imbri, anunța că peste Prut a început transmiterea comunitară a bolii. „Transmiterea comunitară înseamnă că nu mai contează dacă ai fost în contact cu cineva care e pozitiv, nu mai contează dacă ai fost în contact cu cineva care a venit din Spania, Grecia, Italia, Franța. Boala a început să se transmită deja de la persoană la persoană. Contacții nu au știut că au fost contacți”, afirma el la Realitatea.

Așadar, transmisia comunitară e atunci când infecția, în cazul unui număr mare de cazuri, nu mai poate fi urmărită până la sursă, iar bolnavii se molipsesc fără a călători în state afectate sau a fi în contact cu cineva despre care se știe de unde s-a îmbolnăvit.

Doctorul Andrew Freedman de la Universitatea Cardiff University declara pentru BBC News: „Transmiterea comunitară e atunci când te molipsește de la alte persoane la muncă, la cumpărături, în transport. Dar contactezi boala de la oameni care probabil nici nu știu că sunt bolnavi, care nu au simptome sau le au într-o măsură foarte mică”.

Amintim că, în Republica Moldova, primul caz de coronavirus a fost înregistrat pe 7 martie 2020. Pe 7 aprilie, au fost anunțate încă 91 cazuri de infectare cu noul Coronavirus, bilanțul urcând la 1056 de oameni.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un bloc de la Telecentru, plasat în carantină după ce doi locatari s-au îmbolnăvit de COVID-19 (VIDEO)

Un bloc de la Telecentru, plasat în carantină după ce doi locatari s-au îmbolnăvit de COVID-19 (VIDEO)

„E ca și cum ai fi bolnav și te-ai apuca să alergi prea devreme”. OMS, recomandări pentru relaxarea restricțiilor

„E ca și cum ai fi bolnav și te-ai apuca să alergi prea devreme”. OMS, recomandări pentru relaxarea restricțiilor

Un deces și alte 91 de cazuri noi de infecție cu COVID-19 în Republica Moldova

Un deces și alte 91 de cazuri noi de infecție cu COVID-19 în Republica Moldova

Advertoriale
Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 2
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 3
    Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”
  • 4
    Partidul Șor nu va mai primi alocații de la stat în anul 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.