Interdicțiile la exporturile de grâu – necesitate sau interese ascunse? Ce spun autoritățile despre o eventuală mișcare în acest sens și ce părere au experții economici

Interdicțiile la exporturile de grâu – necesitate sau interese ascunse? Ce spun autoritățile despre o eventuală mișcare în acest sens și ce părere au experții economici
agrobiznes.md

Interzicerea exporturilor de cereale ar fi o măsură înțeleaptă în condițiile stării de urgență declarată în Moldova, dar și în multe alte state ale lumii. Deputatul Dumitru Alaiba, a publicat pe blogul său un articol în care face referire la un o informație care spune că prin portul Giurgiulești ar fi exportate cantități mari de grâu cu scopul de a crește prețul pe piața internă și de a micșora stoctul. Nici responsabilii de la Serviciul Vamal, nici cei de la Portul Internațional Giurgiulești nu au confirmat informația. 

Alaiba este de părere că interzicerea exporturilor de cereale ar fi o măsură necesară, care nu suportă amânare:

„Pandemia este doar unul din motive. Alt motiv e faptul că, probabil, ne așteaptă o secetă devastatoare. Asta sugerează cifrele din trecut. După o iarnă foarte caldă, urmează o secetă devastatoare. Cea mai recentă a fost seceta din 2008 pe care cei mai în vârstă și-o amintesc. A fost foarte dureros. Câmpii pârjolite, oamenii din sate dădeau vitele la abatoare pentru că pur și simplu nu aveau cu ce le hrăni, în plină vară. A fost o criză economică pe care au resimțit-o în primul rând cei mai săraci – cei care se hrănesc direct din grădina lor. Iarna din anul ăsta a fost și mai caldă decât iarna dinaintea secetei din 2008”, a scris deputatul.

Președintele neagă exporturile masive de grâu...

În cadrul ultimei ediții a  emisiunii „Președintele Răspunde”, șeful statului, Igor Dodon, a negat informațiile potrivit cărora, zilnic, din țară sunt exportate zeci de tone de grâu.

„La această etapă zilnic nu pleacă zeci de camioane cu grâu din țară. Nu există așa o dinamică, pentru că noi încercăm să venim cu unele restricții ne-tarifare la export,ceea ce ține de certificatele care se dau la export și examinăm foarte serios stoparea pe o anumită perioadă a exporturilor de cerealiere. La această etapă rezerva de cerealiere din Republica Moldova ne permite să asigurăm securitatea alimentară a statului. Evident, ar fi bine să restricționăm, dacă nu total, cel puțin parțial aceste exporturi până la noua roadă”, a spus Dodon.

Eventualele interdicții de export, la un pas distanță?

Anterior,  președintele preciza că Moldova ar putea impune restricții la exportul de cereale, iar autoritățile ar putea recurge la această măsură, pentru a asigura securitatea alimentară a țării.

„Trebuie să cântărim foarte bine necesitatea restricțiilor la exportul de cereale. Unele țări astfel de restricții deja au introdus. Este vorba de exportatori mari precum Rusia, Ucraina și Kazahstan”, a spus Dodon.

În cadrul şedinţei Comisiei pentru situaţii excepţionale de la sfârșitul lunii martie, ministrul Agriculturii, Ion Perju, a propus restricționarea exporturilor de cereale pe perioada pandemiei. Șeful de la Agricultură a punctat că rezervele de grâu din țară constituie aproximativ 200 de mii de tone, cantitate care ar asigura consumul intern pentru o perioadă de circa 200 de zile.

De exemplu, din 4 aprilie 2020, este interzis exportul produselor de pe teritoriul regiunii transnistrene. O așa numită dispoziție a fost semnată de liderul separatist Vadim Krasnoselski, care a  precizat că măsura va dura pe întreg parcursul stării de urgență, instituită până pe 1 mai 2020.

„Statul are nevoie de rezerve în cazul în care carantina internațională provocată de pandemie se prelungeşte. Trebuie să creăm o comisie în cadrul guvernului, fără permisiunea căreia exportul de produse alimentare din Transnistria va fi imposibil”, a spus Krasnoselski.

Ce spun experții?

Solicitat de jurnaliștii AGORA, expertul economic, Veaceaslav Ioniță,  susține că autoritățile ar trebui să fie prudente atunci când iau decizii pe acest segment. Ioniță spune că orice acțiune a statului trebuie să pună pe cântar atât beneficiile, cât și pierderile care pot fi înregistrate de societate.

„Moldova este integrată mai mult în economia globală, pentru că este o țară mică și exportă mult, importă mult, suntem dependenți de importuri. Acum nu există semnale că în viitorul apropiat vom avea  probleme cu cerealele. Dacă se vor schimba circumstanțele dramatic, nu pot să spun că nu e nevoie de asemenea interdicții, dar în circumstanțele actuale – nu”.

Expertul este de părere că în o asemenea decizie din partea conducerii țării ar afecta fermierii, care ar fi forțați să vândă producția la un preț de monopol instaurat în interiorul țării:

„Admit că statul ar putea fi nevoit să recurgă la o asemenea măsură, dar ea trebuie să fie dublată de instaurarea Consiliului de produs. Să fie formată o platformă publică de negociere a prețurilor și în felul acesta să se asigure corectitudinea lui. În caz contat, riscăm să facem jocul câtorva monopoliști în defavoarea a zeci de fermieri mici”.

Vezi și: Directorul FAO: „Să nu lăsăm COVID-19 să devină un joc al foamei”

Potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, stocurile producătorilor din țara noastră sunt de aproximativ 152 de mii de tone de grâu, fără rezerva de stat. Asta este suficient pentru a asigura consumul intern pe o perioadă de, cel puțin, șapte luni. Pe lângă acestea, sunt peste 1,2 milioane de tone de porumb și 65 de mii de tone de ulei de floarea soarelui, care sunt suficiente pentru doi ani. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Exporturile de cereale și vite mari cornute ar putea fi restricționate pe perioada pandemiei. Ce se va întâmpla cu exporturile de fructe

Exporturile de cereale și vite mari cornute ar putea fi restricționate pe perioada pandemiei. Ce se va întâmpla cu exporturile de fructe

Rusia interzice importurile de zeci de produse, printre care grâu, ciocolată şi bere provenite din Ucraina

Rusia interzice importurile de zeci de produse, printre care grâu, ciocolată şi bere provenite din Ucraina

Schimbare de tendință: Exporturile spre CSI au crescut, în timp ce spre UE s-au micșorat (GRAFIC)

Schimbare de tendință: Exporturile spre CSI au crescut, în timp ce spre UE s-au micșorat (GRAFIC)

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova
  • 2
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 3
    Riscă până la 10 ani de închisoare: Trei tineri, suspectați că ar fi bătut un cioban și ar fi sustras două motociclete
  • 4
    Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.