
Ședințele Parlamentului ar putea trece online? Comisia juridică examinează o astfel de posibilitate
Membrii Comisiei juridice, numiri şi imunităţi examinează posibilitatea ajustării regulamentului Parlamentului așa încât să existe posibilitatea, la necesitate, ca ședințele Legislativului să fie organizate la distanță. Proiectul de lege cu eventuale modificări urmează să fie propus săptămâna viitoare.
・
La finele ședinței la distanță a Comisiei juridice numiri şi imunităţi din 8 aprilie, membrii ei au venit cu propunerea de ajustare a regulamentului cu privire la desfășurarea ședințelor Legislativului, așa încât acestea să poată avea loc online. Pe lângă aspectele tehnice, deputații constată îndeosebi necesitatea introducerii unor modificări legislative.
„Trebuie făcute modificări la regulamentul Parlamentului, chiar dacă acesta acum nu prevede expres că ședințele au loc live sau cu prezență fizică, oricum sunt unele subtilități legate de procedura de vot”, a spus democratul Nicolae Ciubuc.
„Stabilirea cvorumului tot ar fi problematic. Și mai sunt aspecte. De exemplu: deputatul la telefon poate vota sau nu? E ceva mai complicat”, a spus deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău.
Membrii comisiei au convenit să fie prevăzut ca modificările regulamentului să fie aplicabile numai pentru situații excepționale.
„E important să nu abuzăm de aceste modificări pentru că, pe urmă, după ce ieșim din criză, deputatul nu-i la lucru, dar poate spune că a votat. Aici tot sunt niște aspecte. Să fie menționate expres cazurile de vot”, a adăugat Plîngău.
Urmează ca membrii Comisiei juridice să analizeze și practica altor țări și să vină cu un proiect de lege în vederea organizării ședințelor plenare la distață, pe care să-l analizeze săptămâna viitoare.