O femeie de etnie romă din R. Moldova a învins discriminarea. Vezi povestea Angelei Rădiță consilieră locală în satul Gribova

O femeie de etnie romă din R. Moldova a învins discriminarea. Vezi povestea Angelei Rădiță consilieră locală în satul Gribova
Foto: UNDP Moldova

Cărțile îi sunt cele mai bune prietene, iar visul ei cel mare era să devină bibliotecară. Angela Rădiță a absolvit studiile și când s-a întors acasă să muncească a dat peste dezamăgirea vieții. Din simplul motiv că era de orgine romă a fost respinsă de angajatori. Astăzi, femeia a învins discriminarea și în acest moment ocupă funcția de consilieră locală în satul Gribova. Povestea Angelei a fost relatată de UNDP Moldova cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor. 

Tânăra, care încă de când era elevă citea la lumina candelei până în miez de noapte, a absolvit studiile și s-a reîntors acasă pentru a munci în calitate de bibliotecară. Însă, nu a fost bibliotecară nici măcar o zi, fiind respinsă din cauza că era romă.

„Dacă apare ceva, eu te voi anunța”, i-a spus șeful de atunci al secției de cultură raională Drochia. „Dar acum nu avem locuri disponibile”.

Mă confruntasem cu atâta neîncredere doar din cauza numelui meu, care mi-a dezvăluit etnia

Angela Rădiță

„Nu am lucrat niciodată în calitate de bibliotecară. Și aceasta chiar dacă am învățat și am muncit din greu. Dar nu a fost suficient ”, spune Angela (49 de ani), consilieră locală în satul Gribova, raionul Drochia, mediatoare comunitară și activistă civică în aceeași localitate. „Am plâns mult atunci. Pentru prima dată în viața mea, mă confruntasem cu atâta neîncredere doar din cauza numelui meu, care mi-a dezvăluit etnia”.

Foto: UNDP Moldova 

Dincolo de propria ei dezamăgire, i-a fost teamă că experiența ei ar putea descuraja pe alte fete rome să-și urmeze visul. Dacă ea, prima tânără de etnie romă din satul său care a plecat pentru a face studii, nu și-a putut găsi de lucru, de ce ar trebui și alte fete să încerce?

La fiecare etapă importantă din viața ei, Angela s-a confruntat cu presiuni similare din cauza viziunilor tradiționale și stereotipurile  societății, indiferent că era vorba despre a fi femeie sau despre a fi romă.

Nu am vrut să devin soție la 14 ani

Angela Rădiță

Când a împlinit 14 ani, mama ei i-a spus că a făcut deja suficientă școală și că de acum se poate căsători. Totuși, i-a acordat șansa de a alege. „M-a rugat să fac alegerea mea: să mă căsătoresc sau să învăț în continuare. Și am ales școala. Chiar nu am vrut să devin soție la 14 ani”.

Însă, așteptările „tradiționale” ale rudelor sale au continuat și după aceea: „Bunica mea a avut așa o dorință să mă facă o croitoreasă. Dar mie mereu mi-a plăcut foarte mult să citesc”. Atunci a decis să se facă bibliotecară.

Foto: UNDP Moldova 

Plecarea la studii la Soroca a fost momentul în care și-a dat seama că vrea să schimbe lucrurile în satul ei, însă la întoarcerea acasă s-a confruntat cu cea mai mare dezamăgire din viața sa și anume aceea de a fi respinsă. Ea crescuse în această comunitate diversă. Colegii săi de clasă erau romi, dar și de alte etnii și niciodată nu a simțit vreo diferență între ei. Toți erau din același sat. În momentul în care a fost respinsă din cauza etniei sale a pierdut sentimentul de apartenență la comunitate. În următorii 10 ani, și-a câștigat banii pentru trai muncind pământul, alături de mama și bunica ei.

Romii reprezintă o parte mică din cei peste 2,6 milioane de persoane din Moldova și, conform datelor istorice, sunt printre cei mai săraci și cei mai vulnerabili oameni din Europa. În general, femeile rome se căsătoresc mai devreme, învață mai puțin, câștigă mai puțin și, prin urmare, sunt deosebit de vulnerabile la sărăcie de-a lungul vieții dar, în special, la bătrânețe. Rareori sunt reprezentate în viața publică.

Dar, începând cu 2004, vocea romilor a început să fie auzită și în Moldova. O rudă a Angelei din Chișinău a venit la ea, au vorbit despre mișcarea romă și atunci a încurajat-o să creeze un ONG local menit să promoveze drepturile persoanelor rome și incluziunea socială.

Foto: UNDP Moldova 

Și astfel a început viața civică a Angelei. Au urmat ani de mentorat și instruiri, participând la training-uri și evenimente naționale pentru abilitarea femeilor, în special în viața publică și în politică. Angela se forma ca o activistă civică în Gribova și cu cât mai multe afla despre propriile sale drepturi, cu atât devenea mai ambițioasă cu privire la schimbarea calității vieții în comunitatea sa. 

Le-am spus oamenilor că ar fi bine dacă cineva din comunitatea de romi i-ar reprezenta cu adevărat în consiliile locale sau raionale

Angela Rădiță

A devenit mediatoare comunitară în primăria din Gribova, ajutând și consultând semenii săi cum să-și rezolve problemele și să interacționeze cu autoritățile.În 2018, Angela Rădiță a fost voluntară într-o amplă campanie de informare electorală și educare civică a alegătorilor, lansată de PNUD Moldova înainte de alegerile parlamentare din februarie 2019. 

A mers din poartă în poartă în Gribova și a informat oamenii despre drepturile lor politice, încurajându-i „să iasă din casă și să voteze”. Campania a implicat peste 11 000 de romi în toată țara. A observat atunci o diferență enormă în relația autorităților cu comunitatea romă și a decis să candideze independent la alegerile locale din octombrie anul trecut la funcția de consilieră locală.Nu i-a fost ușor. Era greu să faci comunitatea de romi să fie activă în procesul de votare. Așa că a fost nevoie să facă mai multă educație civică, explicând oamenilor de ce reprezentarea lor în consiliul local este importantă. 

Foto: UNDP Moldova 

„Le-am spus oamenilor că ar fi bine dacă cineva din comunitatea de romi i-ar reprezenta cu adevărat în consiliile locale sau raionale pentru că ar fi cei care le-ar apăra drepturile”, spune ea. Și astfel a ajuns la multe persoane care au cunoscut-o prin activitatea ei atât la nivel local, cât și la nivel regional.În pofida opiniilor negative adânc înrădăcinate în societate în privința implicării romilor în viața publică, dar, mai ales, a femeilor în politică, oamenii au susținut-o și a reușit să câștige mandatul de patru ani de consilieră locală. „Poate acesta este mai mult meritul lor decât al meu”, notează Angela.

Foto: UNDP Moldova 

Anul trecut, 12 femei și bărbați romi — inclusiv Angela — au fost aleși consilieri locali, un record pentru Moldova. Politica a fost considerată de mult timp un teritoriu mai puțin accesibil pentru grupurile minoritare și pentru femei. Normele patriarhale fac ca parcursul femeilor în spațiul public să fie mai anevoios și mai scrutat. Și romii au suferit de multă discriminare și excludere. Acum, Angela a rupt ambele bariere.

În 2016, Moldova și-a modificat legislația și a obligat partidele politice să aibă o reprezentare de gen de 40% din candidații incluși în listele electorale. În cazul alegerilor locale generale de anul trecut, norma legală a fost respectată pentru prima dată, ceea ce a făcut diferența. Acum, 37% dintre consilierii locali sunt femei, ceea ce reprezintă cea mai înaltă reprezentare de gen la nivel guvernamental.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Reacția Ministerului Sănătății privind fișa de salarizare a asistentei medicale, publicată pe facebook

Reacția Ministerului Sănătății privind fișa de salarizare a asistentei medicale, publicată pe facebook

Averile noilor miniștri din Guvernul Chicu: Salarii de 80 de mii pe lună sau venituri anuale de peste 400 de mii de lei

Averile noilor miniștri din Guvernul Chicu: Salarii de 80 de mii pe lună sau venituri anuale de peste 400 de mii de lei

Taraclia: Cinci lucrători medicali din satul Valea Perjei, infectați cu COVID-19

Taraclia: Cinci lucrători medicali din satul Valea Perjei, infectați cu COVID-19

Advertoriale
Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Sfârșit tragic pentru un moldovean aflat în vacanță. Un bărbat s-a înecat într-o piscină din Turcia
  • 2
    Datoriile acumulate de Moldovagaz față de Gazprom vor fi supuse auditului de două companii din Norvegia și Marea Britanie. APP a semnat contractul
  • 3
    Prețul motorinei scade sub 26 de lei. Află prețul plafon stabilit de ANRE la carburanți, pentru data de 12 august
  • 4
    Crima din pădurea de la Strășeni: Unul dintre cei suspectați de omor este fiul fostului polițist Ion Stratulat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.