Ministerul Finanțelor a acumulat, până în prezent, peste 13,5 milioane de lei din donații pentru a face față în lupta împotriva noului coronavirus. Totuși, instituția nu a cheltuit, deocamdată, niciun ban.
Potrivit unui răspuns oficial primit de deputatul PAS Radu Marian, șeful de la Finanțe, Serghei Pușcuța, spune că „mijloacele financiare vor fi repartizate conform dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale. Nu se menționează însă când mai exact se va decide alocarea acestor bani pentru nevoile sistemului medical.

„Știți câți bani au acumulat? 13,5 milioane de lei! Știți câți din ei au fost utilizați? Zero! Asta în timp ce noi primim apeluri disperate în fiecare zi de la medici din toată țara, care ne roagă să-i ajutăm, să le trimitem materiale de protecție, fiindcă situația devine absolut insuportabilă. Noi mergem în fiecare zi prin țară, pe la spitalele din Soroca, Glodeni, Căușeni etc. și le aducem măști, costume, viziere, pentru că Guvernul n-are grijă de ei. În timp ce banii donați Guvernului de oameni, companii, partide, stau nefolosiți. Eu înțeleg că există proceduri birocratice, dar au trecut totuși 3 săptămâni de la deschiderea acestui fond, timp în care numărul de cazuri și numărul de medici infectați a crescut de aproape 40 de ori”, a menționat pe Facebook Radu Marian.
Amintim că, pe 17 martie, Ministerul Finanțelor a lansat o campanie de colectare a fondurilor sub formă de donații pentru combaterea coronavirusului. Au fost deschise trei conturi – în lei, euro și dolari americani.
Concomitent, Primăria Chișinău a anunțat deschiderea unui cont pentru doritorii de a contribui la depășirea acestei crize. Autoritățile municipale au publicat însă suma banilor colectați și modul în care au fost cheltuiți.
Vezi și aceste știri

Vezi antreprenorii care s-au mobilizat și au făcut donații, pentru a oferi un sprijin în lupta cu COVID-19

Întreaga listă a donațiilor oferite R. Moldova pentru prevenirea și combaterea COVID-19

Cum vor fi distribuiți un milion de lei acumulați de Primăria Chișinău, din donații

Primăria Chișinău a adunat peste 600 de mii de lei din donații în doar 24 de ore

Primăria Chișinău deschide un cont bancar pentru donații. Banii vor merge în sprijinul sistemului medical
