Focul haric va ajunge în R. Moldova, transmis cu avionul

Focul haric va ajunge în R. Moldova, transmis cu avionul

Focul haric va ajunge în cele din urmă în R. Moldova, așa cum a fost timp de 17 ani. De această dată reprezentanții bisericii nu vor merge în Israel, focul urmând să ajungă în țară cu avionul și preluat la Aeroport.

„Am discutat acest lucru cu autoritățile din Israel. Nu va merge nimeni în colo. Focul va fi adus cu avionul și preluat aici. Discutăm cum acesta să fie dus în toate eparhiile, în toate centrele raionale și deja ei vor avea grijă ca focul sfânt să fie în fiecare biserică din R. Moldova”, a spus șeful statului, Igor Dodon în timpul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, la 9 aprilie.

Focul sfânt va fi adus de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie, şi va fi distribuit delegaţiilor eparhiilor din cadrul Mitropoliei la Aeroportul Internaţional Chișinău, care ulterior va fi repartizat prin protopopiate fiecărei parohii.

În cadrul întâlnirii, oficilii au stabilit ca sărbătoarea de Paști să fie săvărșită conform recomandărilor în condiţiile stării de urgenţă emise de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.

Menționăm că la începutul lunii aprilie secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaș spunea că Focul haric nu va fi adus la Chișinău.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal