Asistența menționată vine să completeze fondurile în valoare totală de 140 milioane care au fost alocate de UE tuturor țărilor din Parteneriatul Estic (PaE) din programul regional de asistență.
Amintim că, din programul regional destinat PaE, UE a alocat 30 milioane EUR prin intermediul OMS pentru sistemele medicale, cca 11.3 milioane pentru susținerea păturilor vulnerabile și necesităților sociale ce vor fi valorificate prin intermediul organizațiilor societății civile și cca 100 milioane EUR pentru redresarea economiei, în speciale întreprinderilor mici și mijlocii.
În contextul crizei epidemiologice UE mobilizează resurselor disponibile din programele bilaterale și regionale și le direcționează la depășirea consecințelor negative. Adițional la sumele menționate mai sus, UE va sprijini reabilitarea economică prin intermediul instituțiilor financiare internaționale cu un pachet de sprijin în valoarea de până la 700 milioane de euro, destinat în mod prioritar IMM-urilor.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.