
Ofițerii de la „Fulger” vor patrula străzile orașului Soroca, aflat în carantină
În legătură cu regimul de carantină în care a fost plasat mun. Soroca, Ministerul Apărării anunță că ofițerii brigăzii cu destinație specială „Fulger” vor patrula pe străzile orașului.
・
Conform dispoziției Comisiei Situații Excepționale, măsurile restrictive pentru această zonă au fost înăsprite. Astfel, în oraș sunt activate cinci posturi de restricționare a accesului și două filtre, iar În total, în aceste activități de prevenire a infectării și răspândirii virusului, sunt antrenați 100 de angajați MAI și 25 de militari.
Pe lângă limitarea accesului în/și din localitate, au fost inițiate acțiuni de patrulare pedestră a echipelor mixte formate din polițiști de sector și ofițeri Fulger. Aceștia patrulează cartierele și străzile orașului de la ora 9.00 dimineața până la 22.00.
Menționăm că până la moment, în Soroca au fost înregistrate 86 de persoane infectate cu virusul COVID-19 și 2 decese, iar 103 persoane se află în regim de autoizolare la domiciliu.