A încurcat lunile sau starea de urgență va dura mai mult? Declarația confuză a lui Igor Dodon (FOCUS)

A încurcat lunile sau starea de urgență va dura mai mult? Declarația confuză a lui Igor Dodon (FOCUS)

Răspunzând la una dintre întrebările presei în vlogul său, președintele a făcut mai multă confuzie decât lumină. Igor Dodon a fost rugat să spună dacă e adevărată declarația primarului de Bălți, Renato Usatîi, precum că într-o ședință secretă s-a decis prelungirea cu încă o lună a stării de urgență în stat, până pe 15 iunie. Inițial, Dodon a spus că „nu a fost luată o astfel de decizie”. Ulterior însă, de patru ori la rând, președintele a rostit anume data de 15 iunie, fără a apuca să se mai corecteze. 

„În ceea ce ține de prelungirea stării de urgență. Nu este luată o astfel de decizie și nu poate fi luată de președinte sau Guvern. Starea de urgență e declarată și prelungită de Parlamentul R. Moldova”, a spus inițial președintele.

El a continuat însă cu alte prognoze.

„Noi vrem ca până la 15 iunie, riscurile destul de mari să fie mai mici sau să dispară. Noi ne dorim ca starea de urgență să se finalizeze pe 15 iunie. E evident că și după 15 iunie noi cu toții vom fi și vom fi foarte precauți. Vedem că unele țări deja au prelungit. Vă amintesc că am fost învinuiți când am luat decizia de 60 de zile, nu 30, pentru ca după aceasta și alte țări au prelungit. De asta noi sperăm că până pe 15 iunie să finalizăm starea de urgență, dacă vom vedea că situația e dificilă, vom veni cu propuneri suplimentare la Parlament pentru prelungirea stării de urgență”, a spus Igor Dodon.

Într-un final, șeful statului a spus că indiferent de decizia Parlamentului, autoritățile consideră că la finalul lunii aprilie sau începutul lunii mai vor fi scoase anumite restricții pentru activitatea economică.

„Comerțul, HoReCa, dar o să vedem care o să fie situația la sfârșitul lunii aprilie. Dacă dinamica va fi pozitivă, la sfârșitul lunii aprilie vom scoate anumite restricții, ca oamenii să poată merge și la magazine nu doar alimentare, dar asta va depinde de situație”, a conchis Dodon.

Amintim că deputații au votat instituirea stării de urgență în stat, pe o perioadă de 60 de zile, de la 17 martie până pe 15 mai. Aceasta ar putea fi redusă în cazul în care vor exista premise.

Citiți aici, detaliat, ce înseamnă starea de urgență, când se decretează și ce măsuri se iau.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Pe timp de stare de urgență, Dodon a decorat doi șefi de la SIS și șeful CNA, cu grad de general-maior (DOC)

Pe timp de stare de urgență, Dodon a decorat doi șefi de la SIS și șeful CNA, cu grad de general-maior (DOC)

Dodon, despre cele 60 de zile de stare de urgență: „Sperăm să dureze mai puțin”

Dodon, despre cele 60 de zile de stare de urgență: „Sperăm să dureze mai puțin”

Președintele, despre starea de urgență: „Grădinițele și școlile vor fi deschise ultimele”

Președintele, despre starea de urgență: „Grădinițele și școlile vor fi deschise ultimele”

România prelungește starea de urgență cu 30 de zile

România prelungește starea de urgență cu 30 de zile

Japonia va decreta stare de urgență. Cine va încălca regulile poate apărea pe lista rușinii

Japonia va decreta stare de urgență. Cine va încălca regulile poate apărea pe lista rușinii

De la evacuare la interzicerea demisiilor. Ce presupune starea de urgență și de ce autoritățile examinează opțiunea

De la evacuare la interzicerea demisiilor. Ce presupune starea de urgență și de ce autoritățile examinează opțiunea

Advertoriale
Orange Systems Academy explorat de studenţii UTM în cadrul unui stagiu de practică

Orange Systems Academy explorat de studenţii UTM în cadrul unui stagiu de practică

Anul acesta tu ești Moș Crăciun cu cardul de credit CIAO de la EXIMBANK!

Anul acesta tu ești Moș Crăciun cu cardul de credit CIAO de la EXIMBANK!

„Pământul ne hrănește, iar noi putem să îl răsplătim cu grija noastră” – lecții dedicate Zilei Mondiale a Solului (VIDEO)

„Pământul ne hrănește, iar noi putem să îl răsplătim cu grija noastră” – lecții dedicate Zilei Mondiale a Solului (VIDEO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Salariile procurorilor din R. Moldova au crescut de aproape 4-5 ori. Cum sunt remunerați cei începători și angajații din PG (GRAFIC)
  • 2
    Iran: „Poliția moravurilor” ar fi fost desființată, iar legea obligativității purtării vălului islamic ar urma să fie revizuită. UPDATE: Unele surse neagă informația
  • 3
    Prețul nucilor cu coajă pe piața moldovenească este sub 30 de lei. Se așteaptă o majorare la începutul lui decembrie
  • 4
    Ultima oră! Se reduce rata de bază până la 20%. Octavian Armașu prezintă noile decizii de politică monetară (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.