În anul 2019 au fost înaintate 182 de sesizări împotriva procurorilor din R. Moldova, majoritatea din ele se refereau la îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu. Potrivit unui raport al Procuraturii Generale pentru anul trecut, 24 de procurori au fost trași la răspundere disciplinară, iar numărul procurorilor eliberați din funcție a crescut cu peste 40%.
Mai exact, datele raportului arată următoarele:
- 58 sesizări se referă la procurorii din Procuratura Chișinău;
- 38 sesizări se referă la procurorii din Procuratura pentru Combaterea
Crimelor Organizate și Cauze Speciale;
- 28 sesizări se referă la procurorii din Procuratura Anticorupție;
- 14 sesizări se referă la procurorii din Procuratura raionului Cahul;
- 14 sesizări se referă la procurorii din Procuratura raionului Ungheni;
- 9 sesizări se referă la procurorii din Procuratura raionului Criuleni;
- câte 5 sesizări au fost înaintate în privința procurorilor din Procuraturile raioanelor Edineț, Ialoveni, Drochia.
Din numărul total de sesizări, peste 81% s-au referit la îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu de către procuroriîn activitatea ce ține de exercitarea sau conducerea urmăririi penale, reprezentarea învinuirii în instanțele de judecată, precum cercetarea incompletă, superficială și unilaterală a circumstanțelor cazurilor, încălcarea termenului rezonabil al urmăririi penale, controlul insuficient din partea procurorului conducător, adoptarea unor hotărâri ilegale și neîntemeiate, necontestarea hotărârilor ilegale pronunțate de instanțele de judecată, neprezentarea procurorului în ședințele de judecată.
De asemenea, au fost constatate 21 de cazuri de comitere a unor acțiuni abuzive sau de corupție și șase - de nerespectare a Codului de etică al procurorilor. După finalizarea verificărilor, în 149 cazuri, inspectorii din cadrul Inspecției Procurorilor au emis decizii de încetare a procedurii disciplinare din motivul că nu au fost identificate temeiuri de tragere la răspundere disciplinară.
Dintre acestea, 56 hotărâri au fost contestate de către autorii sesizărilor la Colegiul de disciplină și etică. Ulterior, 46 de decizii au fost respinse ca neîntemeiate, cu menținerea deciziilor adoptate, iar în două cazuri s-a decis restituirea materialelor procedurii disciplinare pentru un control suplimentar. Celelalte opt contestații sunt în proces de examinare.
Asrfel, din cele 47 proceduri disciplinare trimise Colegiului de disciplină și etică pentru examinare și aplicarea sancțiunilor disciplinare în perioada anului 2019 au fost examinate 32 proceduri disciplinare. Astfel, numărul procurorilor trași la răspundere disciplinară a ajuns la 24 în anul 2019. Totodată, 10 procurori au fost atenționați de către Procurorul General asupra neadmiterii derogări lor de lege. Mai exact, opt procurori au primit avertisment, 13 - mustrare, iar trei procurori au fost pedepsiți cu reducerea salariului.
La fel, în perioada anului 2019 se atestă o reducere cu circa 35,8 % a numărului de persoane angajate în funcția de procuror, în raport cu anul 2018. Totodată, numărul de procurori eliberați din funcție a crescut cu peste 40%.
Vezi și aceste știri

A încurcat lunile sau starea de urgență va dura mai mult? Declarația confuză a lui Igor Dodon (FOCUS)

„Depunerea ofertelor prin e-mail leagă la ochi societatea”. Organizații ale societății civile cer autorităților transparență în utilizarea banilor publici

În 2019, R. Moldova a fost obligată de CtEDO să achite prejudicii de aproape 500.000 de euro. În majoritatea încălcărilor sunt vizați judecătorii
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
