Echipa AGORA îți spune de ce aplaudă, în fiecare duminică, pentru medici. Care este motivația ta de a ieși la balcon?

Echipa AGORA îți spune de ce aplaudă, în fiecare duminică, pentru medici. Care este motivația ta de a ieși la balcon?

Imprevizibilitate, anxietate și neîncredere. Sunt doar câteva dintre cuvintele care ar descrie vremurile ce le trăim cu toții. Totuși, există o categorie de oameni care, zilnic, provoacă moartea la duel și reușesc să iasă învingători din această luptă. Este vorba despre cei care se războiesc din prima linie cu epidemia de COVID-19. Acum câteva săptămâni te-am îndemnat să dai curs evenimentului #aplaudămeroii, să ieși la geam, în curtea casei sau la balcon și să oferi un tribut metaforic medicilor din Moldova - câte un rând de aplauze.

Probabil mulți au fost cei care și-au pus întrebarea: de ce aș face asta? Ce voi schimba în acest mod? Are rost?

Are.

Noi, cei de la AGORA suntem convinși că atunci când faci mai mult decât nimic - deja faci ceva. În calitate de cetățeni ai acestei țări nu putem să le majorăm salariile doctorilor. Deși am vrea. Nu putem să le creăm condiții mai bune de muncă. Deși ne-ar plăcea. Nu putem să le protejăm familiile. Deși ar fi bine.

Ce putem face pentru medici?

Le putem aminti că nu sunt singuri în lupta asta contra timp care se dă, literalmente, pe viață și pe moarte. Le putem da încrederea că le suntem alături, că le vedem eforturile, că le apreciem devotamentul și că îi susținem. În modul în care ne permit circumstanțele vremurilor pe care le trăim.

De aceea, împreună cu fetele de la Ea.md, rămânem consecvenți și te îndemnăm să ieși și în această duminică la geam, în curte sau la balcoane și să-i aplauzi pe ei, cei care sunt adevărații eroi ai vremurilor noastre. 

Mai mult, suntem siguri că așa cum noi avem argumentele proprii pentru a face acest mic gest de solidaritate, respect și admirație, și tu - cititorul nostru, ai motive pentru a ne susține în acest demers.

Spune-ne de ce aplauzi eroii

Te rugăm să te gândești la un medic care ți-a schimbat viața, un doctor care a ajutat unul dintre membrii familiei tale într-un moment dificil sau un medic care ți-a zâmbit atunci când îți era greu. Cu gândul la el, participă la flash-mob și aplaudă. Nu te costă nimic, dar gestul tău poate descreți una dintre frunțile obosite care chiar în aceste clipe schimbă un destin.

Poți spune și altora, de ce alegi să aplauzi eroii. 

Imortalizează momentul, urcă-l pe rețelele de socializare și dă-ne și nouă de știre, folosind hashtag-urile #IzolațiDarUniți și #AplaudămEroii.

Inițiativa #izolațidaruniți #aplaudămeroii aparține echipei AGORA și Ea.md și a fost creată în semn de respect pentru cadrele medicale atât din Republica Moldova, cât și din întreaga lume, care zile și nopți la rând luptă pentru a salva viețile oamenilor infectați cu coronavirus.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Astăzi, ora 19:00, ieșim la balcoane și aplaudăm eroii

Astăzi, ora 19:00, ieșim la balcoane și aplaudăm eroii

Și în această duminică aplaudăm lucrătorii medicali! Arată-ți recunoștința pentru medicii din prima linie

Și în această duminică aplaudăm lucrătorii medicali! Arată-ți recunoștința pentru medicii din prima linie

Astăzi, ora 18:00, ieșim la balcoane și aplaudăm eroii

Astăzi, ora 18:00, ieșim la balcoane și aplaudăm eroii

Advertoriale
Teleport taxi: „Conducem în siguranță, utilizăm mașini sigure și oferim confort pasagerilor”

Teleport taxi: „Conducem în siguranță, utilizăm mașini sigure și oferim confort pasagerilor”

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)
  • 2
    PAS ia partea CEC-ului, PSRM îi dă dreptate Marinei Tauber. Cum s-au împărțit părerile
  • 3
    UPDATE: CSP a respins cererea de suspendare a procedurii de evaluare a performanțelor lui Stoianoglo
  • 4
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.