Chișinăul a pierdut în mod fraudulos terenuri de peste 26 ha, în patru ani. CMC a format o comisie pentru elucidarea circumstanțelor.

Chișinăul a pierdut în mod fraudulos terenuri de peste 26 ha, în patru ani. CMC a format o comisie pentru elucidarea circumstanțelor.

Consiliul municipal a decis formarea unei comisii pentru investigarea circumstanțelor de preluare frauduloasă a terenurilor din capitală. Potrivit analizei efectuate de Direcția Arhitectură, în ultimii patru ani, prin scheme frauduloase au fost înstrăinate peste 26 hectare de terenuri din capitala, în valoare de 380 de milioane de lei.

Potrivit unei investigații efectuate de Direcția Arhitectură anii 2010-2014, în Chișinău au fost înstrăinate peste 51 de terenuri, cu o suprafață de aproximativ 26 de hectare, cu o valoare de aproximativ 380 de milioane de lei. Unii consilierii consideră că acest lucru a fost posibil cu aportul angajaților de la primărie.

„Schema de înstrăinare a terenurilor este realizată din cauza că primăria nu este citată în ședința de judecată. Eu am câteva dosare fiindcă nu am dorit să semnez decizii judecătorești, care sunt în detrimentul Primăriei Municipiului Chișinău. De asemenea reprezentanții Primăriei nu contestă în timpul prevăzut de lege Hotărârile judecătorești, ” afirmă Ion Carpov, șeful Direcției Arhitectură.

“Primăria a pierdut mai multe procese după ce juriștii primăriei nu s-au prezentat în instanța de judecată și nu au contestat, în termenul stabilit de lege deciziile instanțelor. Am impresia că corupția fraudarea și înstrăinarea patrimoniului este legată de complicitatea și neglijența în serviciu a unor funcționari din cadrul primăriei. Noi avem funcționari nu milionari în lei, ci în euro. Acest lucru a fost declarat anterior de primarul Dorin Chirtoacă,” declară Consilierul neafiliat, Oleg Cernei.

Diana Gurschi, șefa Direcției Juridice afirmă că „agenții economici și-au trecut în proprietate terenurile prin decizii dubioase ale instanțelor de judecată. În cea mai mare parte a deciziile respective au fost luate fără participarea autorităților publice locale.”

„Bazele acestor fraude au fost permise prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 22/40 din 25.12.2008, care a permis ca Direcția Arhitectură și Urbanism, elaborarea și aprobarea desinestătător a documentelor primare urbanistice. Putem da la infinit vina pe judecători, dar analiza dosarelor din instanța de judecată arată că rădăcina corupției se află la Consiliul Municipal Chișinău, fiindcă un judecător nu primește decizia pe loc gol. Un judecător are la bază documente cu caracter permisibil, acte normative și dispoziții ori decizii emise. Aici mai sunt și decizii directe date de conducerea primăriei,” spune Consilierul municipal din partea PCRM, Victor Gurău.

Prin votul consilierilor a fost decisă formarea unei comisii pentru investigarea circumstanțelor preluării frauduloase a terenurilor. Rezultatele investigației vor fi prezentate în 30 de zile.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.