
În perioada 21-24 aprilie, bugetarii sunt rugați să stea acasă. Au fost declarate zile libere
În perioada 21-24 aprilie, bugetarii sunt rugați să stea acasă. Aceste zile au fost declarate libere de Comisia pentru Situații Excepționale. Decizia a fost luată astăzi și anunțată de premierul Ion Chicu.
・
Potrivit lui Chicu, aceasta este o măsură pentru a frâna epidemia cu coronavirus în R. Moldova. În schimb, nu se prevăd zile libere în procesul de educație. Acesta va continua de la distanță.
„O să vă rugăm să vă abțineți de la vizitarea bisericilor în noaptea Învierii, astfel ca să evităm riscul eminent al contaminării”, a ținut să menționeze premierul.
La fel, ziua de 27 aprilie este considerată zi de lucru, iar asta în condițiile în care Comisia pentru Situații Excepționale nu va decide să prelungească concediul pentru sectorul bugetar.
Chicu a ținut să precizeze că ziua de opt iunie va fi declarată zi liberă, întrucât celebrarea sărbătorii Paștile Blajinilor, care trebuia să aibă loc pe data de 27 aprilie, a fost transferată pentru această zi.
Amintim că anterior Mitropolia Moldovei a anunțat, după o discuție cu Igor Dodon, că celebrarea sărbătorii Paștile Blajinilor se amână pentru datele de 6, 7 și 8 iunie 2020.
Astăzi au fost confirmate 50 de cazuri noi de coronavirus. în total, bilanțul urcă la 1.712.