Astfel, spitalul a fost dotat cu 380 de salopete, alcool, preparate antivirale, măști de protecție, termometre de la distanță.
„La moment avem tot necesarul de echipament, în afară de ventilatoare. Au fost create toate condițiile necesare pentru acordarea serviciilor medicale de urgență calitative și eficiente pacienților infectați de COVID-19, care se află în stare ușoară și medie. Pacienții aflați în stare gravă nu vor fi tratați în cadrul Spitalului raional, dar vor fi transportați de urgență la Centrul COVID din Chișinău”, a declarat directorul spitalului.
Până în prezent, în raionul Ungheni au fost confirmate 16 cazuri de COVID-19, iar 521 de persoane se află în autoizolare.
Anterior, președintele Igor Dodon afirma că R. Moldova are suficiente aparate de ventilare pentru pacienții în stare gravă. Acesta spune că din totalul pacienților, doar 10-12 sunt la respirație asistată și au nevoie de ventilatoare, ceea ce reprezintă 1% din numărul de cazuri. În condițiile în care R. Moldova are 500 de asemenea aparate, Dodon consideră că acestea ajung și pentru 1% din 30.000 de pacienți. În declarația sa, Dodon însă nu a luat în calcul o posibilă creștere a procentului.
Pe 3 aprilie, și premierul Ion Chicu s-a referit la stocurile existente de ventilatoare necesare pentru pacienți în stare gravă. Chicu a menționat că spitalele dispun de peste 400 de unități, iar procurarea lor la această etapă nu prezintă o urgență în contextul în care sunt folosite de patru pacineți internați la Spitalul Republican.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.