Profesoară, despre lecțiile online: „A trebuit să învăț ca un elev de clasa I”. Cum chiulesc copiii de la ore și ce spune despre studiile la distanță (VIDEO)

Profesoară, despre lecțiile online: „A trebuit să învăț ca un elev de clasa I”. Cum chiulesc copiii de la ore și ce spune despre studiile la distanță (VIDEO)


Virginia Vangheli este învățătoare de clasele primare la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” din Chișinău. După 26 de ani de experiență, pandemia a pus-o la încercare. În timp restrâns, a fost nevoită să se familiarizeze cu noile tehnologii, astfel încât să ajungă în casele copiilor. „A trebuit să învăț ca un elev de clasa I”, a povestit profesoara în cadrul unui interviu pentru AGORA. Deși îi reușește să continue orele, spune că studiile la distanță nu pot înlocui școala și legătura strânsă care se formează între elev și învățător.

„La ora 09:00 deschid Zoom-ul și atunci când se deschid ferestruicile la cei 37 de elevi care îmi zâmbesc, îmi spun ce au visat, îmi spun că sunt foarte nerăbdători să ne revedem, asta mă motivează și pe mine, și pe ei. Respectăm orarul orelor, ne străduim să asigurăm orele de bază – limba română, matematică, științe, istorie, limbile străine, încercăm să facem mai mult învățare autonomă, independentă”, a povestit Virginia Vangheli.

„În clasa a patra au deja formate acele competențe de lucru independent, de activități creative. Fac proiecte extraordinar de frumoase, prezentări. Avem un grup numit „Ștefănei în carantină”. Le spun că acesta e spațiul nostru de manifestare. Acolo vin cu diverse proiecte, le prezintă, recitaluri de poezie, iar temele mi le transmit individual în privat, pe Messenger, le verific, vin acolo cu anumite sugestii, expresii de sprijin, de laudă și în felul ăsta parcă merge treaba”, a continuat profesoara.

Învățătoarea susține că cea mai dificilă a fost prima săptămână de studii la distanță. „A fost dificil să-i fac responsabili, să conștientizeze că sunt doar în alt format, dar lecțiile trebuie respectate cu sfințenie. Mai avem din cei care chiuleau, puteau să deschidă ecranul, să arate că sunt acolo, dar închideau imaginea, se mai plimbau, ba luau un măr, ba să bea un pahar cu apă. Atunci a trebuit să am niște cerințe mai stricte, ca să înțeleagă că aceste 40 de minute trebuie respectate. Respect și pauzele lor. Lucrez primele două lecții fără întrerupere, ca să ținem conexiunea cu ei. Apoi le dau o pauză de 15 minute și revenim. În felul acesta sper eu că îi am pe toți la oră, pentru că de fiecare dată îi țin la curent prin întrebări deschise, îi fac foarte atenți, știu că prezența lor fizică la masa de lucru trebuie să fie”, a spus ea.

„În linii generale, nu are de suferit procesul de studii, dar nu trebuie să ne ascundem după deget și să înțelegem că acea lecție pe viu, atunci când ești lângă elev, când poți instantaneu să-i acorzi acea susținere, să faci evaluarea... sigur, calitatea evaluării are de suferit. Nu-mi pot da seama la moment câți au înțeles, cum au înțeles. Aici rămân cei care au nivel bun de pregătire și mereu au răspunsuri, iar cei mai timizi, mai lenți rămân nițel în umbră. Sper că n-o să dureze mult această perioadă. Trebuie să fie conexiunea de la elev la învățător”, a menționat profesoara.

„A trecut timp, suntem deja de o lună acasă și, sincer, mi-e dor de atmosfera de la serviciu. Am colegi buni, mi-e dor de discuțiile din hol. Mi-e dor chiar de acel zgomot de copii, de glasuri. Întotdeauna atunci îmi părea supărător, suprasolicitant momentul acesta, că suntem permanent în gălăgie, trebuie să le menții atenția, dar acum mi se face dor, că e prea liniște în casă. Cu alte cuvinte, vreau la lucru”, a povestit Virginia Vangheli.

„Părinții, așa cum mai râdem prin culise, sunt cei care tare bine pricep pedagogie, le pare că copilul lor e cel perfect, atotștiutor, talentat. E și normal ca un părinte să-și vadă copilul unic. Dar acum cred că și-au dat seama foarte bine de rolul școlii, și-au dat seama că nu e deloc ușor. Să se înarmeze cu răbdare și, cel mai important, să punem accent pe starea de sănătate a copilului. Important e să fie atenți, să țină cont de echilibrul emoțional din familie, să le facă zilele frumoase, dinamice, să inițieze cu ei jocuri de societate, jocuri de masă, să încerce să le umple ziua cu clipe fericite”, a menționat învățătoarea.

Amintim că procesul de învățământ în Republica Moldova a fost sistat începând cu 11 martie. La scurt timp, s-a decis continuarea studiilor la distanță. Grădinițele și școlile vor fi închise până pe data de 15 mai.

Dacă tot ai ajuns aici…

… vrem să-ți cerem o favoare. Sute de mii de oamenii intră pe AGORA, lună de lună, pentru informație de calitate. Noi credem că toți oamenii merită acces la informație corectă, verificată și explicată. Tocmai din această cauză vrem să păstrăm știrile și articolele pe care le facem accesibile pentru toată lumea.

La acest site de știri independent, arătăm zilnic acțiunile celor de la putere și tot ce se întâmplă în țară. Nu avem în spate oligarhi, jurnalismul pe care îl facem este liber de orice părtinire politică. Cu ajutorul tău vom continua să scoatem adevărul la suprafață și vom continua să dezvoltăm proiecte media noi care să inspire.

Suntem determinați să asigurăm un jurnalism care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțeleagă mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească atât pe timpuri de criză sau pandemie, cât și în afara ei. Munca noastră nu ar fi posibilă fără cititorii noștri, care ne susțin și ne încurajează.

Fiecare contribuție este valoroasă pentru activitatea redacției.
Ia-ți un Abonament și fii alături de AGORA. Durează doar 1 minut. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Orange acordă trafic internet gratuit cadrelor didactice din toată țara, la cerere, în campania „Conectăm profesorii”

Orange acordă trafic internet gratuit cadrelor didactice din toată țara, la cerere, în campania „Conectăm profesorii”

Fără acces la internet sau cu pagini fotografiate din caiete: Care sunt provocările învățământului online și ce soluții găsesc profesorii (FOTO)

Fără acces la internet sau cu pagini fotografiate din caiete: Care sunt provocările învățământului online și ce soluții găsesc profesorii (FOTO)

Învățătoare din Chișinău: Predarea prin rețelele sociale nu poate înlocui procesul didactic

Învățătoare din Chișinău: Predarea prin rețelele sociale nu poate înlocui procesul didactic

Advertoriale
Heel Friday în farmaciile online! Accesează și bucură-te de ofertele Black cu reducere în fiecare zi

Heel Friday în farmaciile online! Accesează și bucură-te de ofertele Black cu reducere în fiecare zi

Mentorii programului XY Pre-Accelerator: Women Entrepreneurship și cum se va desfășura programul

Mentorii programului XY Pre-Accelerator: Women Entrepreneurship și cum se va desfășura programul

17,5 milioane Euro vor fi oferite de BERD şi MAIB pentru susținerea afacerilor mici și mijlocii din țară

17,5 milioane Euro vor fi oferite de BERD şi MAIB pentru susținerea afacerilor mici și mijlocii din țară

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Promoție de Black Friday - formează o majoritate parlamentară și scapi de anticipate (AUDIO)
    Podcastul „Bilet în Parlament”: Promoție de Black Friday - formează o majoritate parlamentară și scapi de anticipate (AUDIO)
  • Iulia Costin, despre sursele de finanțare ODIMM, sprijinul pe timp de pandemie și granturi pentru tineri | Nota de Plată
  • Oameni ca tine: Ion Făureanu, tânărul care crește odată cu profunzimea tablourilor sale (FOTO, VIDEO)
  • Oameni ca tine: Corina Cardaniuc, medicul care poartă la gât talismanul nemuririi (VIDEO)
  • Cum va fi marcat evenimentul Moldova Business Week 2020 și ce agendă au pregătit organizatorii. Interviu LIVE, în studioul AGORA, cu Rodica Verbeniuc
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Interviu „După Cortină” cu Ivan Cîvîrjîc – succesul Zebra Show, profesia de medic și...
  • Heel Friday în fiecare zi în farmaciile-online! Accesează acum și bucură-te de reducere la...
Cele mai populare
  • 1
    Două tinere de 16 și 19 ani au fost lovite de un automobil în sectorul Botanica. Victimele au fost transportate la spital
  • 2
    Președintele raionului Fălești, Sergiu Fîntînă, ar fi fost prins beat la volan (VIDEO)
  • 3
    Veaceslav Platon: În frauda bancară e implicată banca rusă „Gazprombank”
  • 4
    Maia Sandu își planifică începutul mandatului de președinte: Primele acțiuni țin de politica externă, banii din bugetul de stat și justiție (VIDEO)
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.