Programe de granturi pentru agricultori, ca să-și vândă mai ușor produsele

Programe de granturi pentru agricultori, ca să-și vândă mai ușor produsele

Agricultorii din Republica Moldova vor avea șansa, în viitorul apropiat, să-și vândă mai ușor produsele în rețelele comerciale din țară, cât și pe alte piețe de desfacere de peste hotare. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a lansat, astăzi, două programuri de granturi pentru producătorii agricoli, care au drept obiectiv facilitarea accesului pe piețe de desfacere, dar și pentru sporirea productivității printr-un management durabil al solului.

În cadrul primului program, granturile investiționale vor fi destinate achiționării echipamentului tehnologic și a utiliajului și a utilajului destinat infrastructurii post-recoltare în horticultură și nu va depăși 50% din investiția efectuată, cu un plafon maxim de 350 mii dolari SUA. Banii vor fi acordați agricultorilor care se vor asocia în grupuri din cel puțin 5 membri (persoane fizice sau juridice).

Potrivit directorului Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură, Petru Maleru, grupurile de producători vor putea mai ușor să intre pe anumite piețe și să asigure cantități mai mari de produse decât producătorii individuali.

Banii vor fi destinați pentru procurarea utilajelor și echipamentelor, precum ar fi: mașini de spălat fructe și legume, linii de sortare, spălare, împachetare, etichetare, frigidere, utilaj pentru confecționarea lăzilor, transport frigorific specializat.

La această etapă, 10 grupuri de producători și-au anunțat intenția de a se înscrie în program. Ministerul Agriculturii prognozează că alte 50 de grupuri se vor înscrie până la sfârșitul anului.

Cel de-al doilea program prevede acordarea suportului financiar nerambursabil post-investițional producătorilor agricoli care au implementat tehnologii de management durabil al solului. Plafonul maxim al granturilor în cadrul acestui program este de 20.000 de dolari pentru fiecare beneficiar și nu va depăși 50% din investiția efectuată. Eligibili pentru program vor fi producătorii agricoli, care începând cu noiembrie 2013 au investit în utilaje agricole și echipamente performante. Bugetul acestui program este de 3 milioane de dolari.Agricultorii pot particpa în ambele Programe de granturi, precum și Programul național de Subvenționare. Dosarele pot fi depuse până la 30 mai la Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA).

Ambele programe de granturi fac parte din proiectul Băncii Mondiale privind Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P), care a fost lansat în 2012. Bugetul total al proiectului este de 27 milioane de dolari.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.